Combustibilii auto continuă să se scumpească de la o zi la alta. Faţă de anul 2009, în anul 2010 preţul la pompe a crescut la benzine cu 26%, iar la motorine cu 40%. Pentru a economisi bani trebuie, deci, să reducem consumul de carburant.
Și în 2011 spirala scumpirilor continuă să urce. În aceste condiţii, pe lângă protestele cu săculeţii de monede la benzinării (care au avut drept rezultat principal distracţia cumpărătorilor), sau activitatea neobosită din ultimii cinci ani a Consiliului Concurenţei (care nu a produs niciun rezultat) şi promisiunile guvernului (care nu s-au împlinit), preţurile la combustibilii auto cresc în continuare.
De aceea ne-am gândit să reamintim şoferilor unele măsuri practice de reducere a consumului şi de realizare de economii.
- Dacă urmează să vă cumpăraţi un automobil nou alegeţi unul cu un consum de combustibil mic şi dimensiuni nu prea mari pentru a vă putea strecura mai uşor prin aglomeraţia sau prin parcările oraşului. Aceste condiţii sunt întrunite mai ales de automobilele din clasele mini sau mică.
- Analizaţi cu atenţie consumurile din cărţile tehnice ale modelelor dorite, dar nu fiţi prea încrezători în ele fiindcă cifrele de consum anunţate de fabricanţi nu reflectă întotdeauna realitatea fiind determinate în condiţii de teste executate în laborator şi nu în condițiile reale de pe şoselele noastre.
- Reviziile periodice trebuie executate la termenele stabilite. Un motor dereglat, cu bujii uzate şi cu filtrele îmbâcsite şi neînlocuite la timp poate prezenta o creştere a consumului de combustibil până la 20-25%.
Consumul depinde de presiunea din anvelope
- Verificaţi săptămânal presiunea în anvelope şi completaţi-o la valoarea nominală. Dacă presiunea scade sub cea recomandată de cartea tehnică consumul de combustibil poate creşte până la 20%, din cauza măririi suprafeţei de contact cu solul.
- Păstraţi forma aerodinamică a automobilului dacă doriţi să vă încadraţi cât mai aproape de valoarea consumului nominal din cartea tehnică. Pentru asta trebuie să îndepărtaţi de la exteriorul caroseriei portbagajele adăugate sau alte suporturi de susţinere (pentru biciclete, de exemplu).
Scădeţi greutatea totală a automobilului.
Un automobil mai uşor consumă mai puţin, cu cât va fi mai încărcat cu atât va consuma mai mult. Îndepărtaţi obiectele inutile din portbagaj (biciclete, patine cu rotile, role, haine de protecţie, cutii cu diverse scule etc.) pe care nu le folosiţi zilnic. Nu umpleţi rezervorul de combustibil la maxim fiindcă veţi îngreuna maşina în mod inutil. Jumătate de rezervor la o alimentare este suficientă pentru drumurile zilnice ce le parcurgeţi prin localitatea de reşedinţă, iar când se va aprinde led-ul roşu puteţi alimenta din nou încă o jumătate de rezervor.
- Nu folosiţi benzină cu cifră octanică mai mare decât cea indicată de fabricantul automobilului, deoarece este mai scumpă şi nu veţi beneficia de prea multe avantaje, astfel diferenţa de bani va rămâne în buzunar.
- Alegeţi un traseu puțin aglomerat înainte de a pleca ocolind itinerarele cu ambuteiaje, porţiunile de drum cu lucrări sau cu alte restricţii de circulaţie etc. Rulând pe trasee aglomerate veţi consuma combustibil în plus şi vă veţi enerva periclitându-vă sănătatea.
- Folosiţi butonul Start/Stop dacă staţionaţi mai mult de 30 de secunde într-un ambuteiaj. Dacă nu sunteţi echipat cu acest dispozitiv opriţi manual motorul şi reporniţi-l doar când timpul de staţionare este de ordinul minutelor, altfel, făcând opriri şi porniri prea dese, riscaţi să uzaţi mai repede bateria de acumulatori şi demarorul electric.
Nu lăsaţi motorul să meargă pe loc mult timp înainte de a pleca de pe loc.
Dacă motorul merge în timp ce maşina stă pe loc veţi consuma combustibilul degeaba. După pornirea motorului sunt necesare doar 30 de secunde de funcţionare staţionară până la stabilirea valorii nominale a presiunii de ungere după care puteţi porni de pe loc.
- Evitaţi să faceţi drumuri foarte scurte cu automobilul deoarece acesta nu se va încălzi suficient, nu va avea timp să ajungă la temperatura de regim şi astfel va consuma combustibil în plus.
➡ Cum citim marcajele unei anvelope 💡
- Reduceţi rulajul zilnic al maşinii, mai ales pe străzile aglomerate din localităţi. Pentru aceste străzi preferaţi metroul sau alt mijloc de transport în comun care sunt mai ieftine. Faceţi şi scurte deplasări cu bicicleta sau pe jos. Pe lângă economia de combustibil puteţi obţine astfel şi o ameliorare a stării de sănătate.
- Nu acceleraţi şi nu frânaţi brusc. Fiţi atent la trafic pentru a circula fluent, fără opriri bruşte. De exemplu, în loc să apăsaţi pe frână când vă apropiaţi de o intersecţie, este mai economic să încetiniţi din timp luând piciorul de pe acceleraţie complet. Păstraţi o distanţă suficientă faţă de maşina din faţă pentru a evita frânările bruşte. Conducerea cu accelerări şi frânări dese şi bruşte poate creşte consumul de combustibil cu până la 30% pe autostradă, la viteze mari, şi cu 5%-10% în localităţi.
- Pe timpul deplasării păstraţi o viteză cât mai constantă. Nu circulaţi cu viteze prea mici sau prea mari, fiindcă în ambele situaţii veţi consuma mai mult. Încadraţi-vă în limitele legale de viteză: O maşină care merge cu viteza de 80 km/oră consumă cu 20%-30% mai puţin decât una care circulă pe autostradă cu 120-130 km/oră.
Nu folosiţi aerul condiţionat decât foarte rar.
În traficul urban folosirea acestuia poate creşte consumul cu un litru la o sută de kilometri parcurşi. Folosiţi-l doar atunci când doriţi dezaburirea rapidă a suprafeţei vitrate sau pe timp de caniculă. Uneori este de preferat să cuplaţi ventilatorul care consumă mai puţin din puterea motorului. Temperatura optimă de conducere este de 22 de grade Celsius, iar în prima fază direcționați jetul de aer rece pe la picioare.
- Nu turaţi motorul în trepte de viteze mici, deoarece odată cu creşterea turaţiei va creşte şi consumul. Pentru reducerea consumului este de preferat să introduceţi şi să menţineţi maneta în cea mai înaltă treaptă de viteze posibilă. Sigur, nici nu trebuie să cădeți în cealaltă latură, pentru că veți strica motorul. Schimbarea treptelor la 2.000 rpm și, uneori, peste această valoare asigură un echilibru bun între consum și sănătatea motorului.
- Nu cumpăraţi tot felul de aditivi minune recomandaţi în benzinării în scopul reducerii consumului. Veţi cheltui suplimentar nişte bani fără a obţine efectele dorite. Singurul aditiv ce poate fi cu adevărat util este cel destinat prevenirii îngheţului motorinei pe timp de iarnă, în cazul în care aveţi în rezervor motorină de vară cu punct de îngheţ de numai -5°C. Dar acest aditiv este destinat numai pentru va fluidiza motorina.