Continental a inaugurat un nou centru de cercetare la Brașov

Continental a dechis un nou centru de cercetare si dezvoltare in Romania. Situat la Brasov, acesta va avea 1.400 de angajati si este rezultatul unei investitii de 6 milioane de euro.

Activitatea din aceasta noua locatie este dedicata unitatii comerciale Fuel&Exhaust Management. Inginerii Continntal vor dezvolta aici proiecte ce presupun testarea si validarea produselor, precum si activitati de cercetare si dezvoltare. Suprafata totala ocupata de Continental in Brasov este de 60.000 metri patrati.

„Continental a investit intr-un nou centru de inginerie pentru ca in Romania dezvoltam software si produse inovative in domeniul automotive. Avem 5.000 de ingineri in Romania care dezvolta produse si software pentru o mobilitate tot mai eficienta. Acest lucru inseamna responsabilitate transferata in Romania, in echipele de cercetare si dezvoltare de aici. Inginerii nostri lucreaza pentru masina autonoma, dezvolta aplicatii de interconectivitate in automotive si de eficienta energetica si de consum. Avem nevoie de specialisti in acest domeniu in toate locatiile din Romania, iar la Brasov gasim acesti oameni”, a declarat Christian von Albrichsfeld, directorul general al Continental Romania, intr-un comunicat de presa.

În Romania, Continental detine sapte unitati de productie si patru centre de cercetare si dezvoltare in Timisoara, Sibiu, Carei, Nadab, Brasov si Iasi. Continental mai este partener al unui joint-venture in Slatina (cu Pirelli) si are un centru de distributie al anvelopelor in Bucuresti. Investitiile companiei in Romania
, in perioada 1999-2015, s-au cifrat la 1,13 miliarde euro, numarul de angajati Continental pe plan local fiind, la finele lui 2015, de 16.500 oameni.

Continental dezvolta tehnologii inteligente pentru mobilitatea oamenilor si a bunurilor acestora. Prin cele cinci divizii ale sale, Chassis & Safety, Interior, Powertrain, Anvelope si ContiTech, concernul a inregistrat in anul 2015 o cifra de afaceri de 39,2 miliarde euro si are in prezent aproximativ 215.000 de angajati in 55 de tari.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top