Continental Anvelope achiziţionează fosta platformă UMT din Timişoara

continental

Continental, companie de înaltă tehnologie, a achiziţionat 32 de hectare de teren de la grupurile de firme UMT şi Prompt, teren care reprezintă majoritatea fostei platforme industriale UMT din Timişoara. Această achiziţie de teren va ajuta compania să îşi extindă capacitatea de depozitare a produsului finit, şi să îşi optimizeze costurile generale de logistică.

Tranzacţia a fost finalizată în urma negocierilor între Continental, grupul de firme UMT şi Prompt, şi compania de consultanţă economică şi juridică, ABA Consulting.

Potrivit reprezentanţilor companiei, Continental investeşte constant în tehnologie pentru îmbunătăţirea calităţii proceselor şi produselor sale şi; în plus, se implică permanent în dezvoltarea de noi tehnologii de protecţie a mediului, precum şi de ergonomie.

În cei 18 ani de activitate la Timişoara, compania a investit peste 460 milioane de euro în fabrica sa de anvelope şi a creat peste 2.500 de locuri de muncă. Producătorul de anvelope din Timişoara a produs şi livrat, până în prezent, 200 de milioane de anvelope clienţilor din Europa şi din întreaga lume.

 

Citiţi articolul integral pe www.autoexpertindustry.ro

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top