Continental Sibiu a împlinit 20 de ani

Continental ContiTech

Grupul Continental sărbătorește anul acesta cea de-a 20-a aniversare a diviziei sale din Sibiu. Creșterea rapidă a producției a fost însoțită de parteneriate în zona educației și de colaborări cu comunitatea.

Activitatea grupului Continental în zona Sibiului a împlinit în această vară 20 de ani. De la 1 la 70 de linii de producție, de la 500 de mii la un volum de producție de peste 40 de milioane de unități electronice de control pe an și 1 miliard de euro vânzări, de la una la trei clădiri de cercetare și dezvoltare, sunt doar câteva dintre reperele-cheie ale implicării companiei germane în activitatea economică a zonei.

„De-a lungul acestei călătorii de două decenii, oamenii de la Continental Sibiu, dar și partenerii noștri, au contribuit la creșterea continuă a echipei, la extinderea activității, la consolidarea competențelor și la construirea încrederii necesare pentru a crește și pe viitor. Aniversarea noastră de 20 de ani în 2024 ne întărește viziunea de a face și de a păstra Continental Sibiu pentru oameni, afaceri și comunitate, acum și în viitor”, a declarat Sonok Rivetto, directorul general al Continental Sibiu.

Parteneriatele cu mediul educațional au un rol important în cadrul activității Continental. În ceea ce privește universitățile, grupul german este implicat în parteneriatele strategice cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea din Craiova, precum și în colaborări de impact cu universitățile din Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Alba Iulia și Pitești. Totodată, cu peste 150 de elevi care învață în prezent în clasele Continental, în cadrul Liceului Tehnologic Independența, al Colegiului Tehnic Energetic, al Liceului Tehnologic Avram Iancu, companie continuă povestea de succes a învățământului dual din județ.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top