Au plecat la drum cu gândul să străbată Europa în câteva zile. Nu mai puțin de 18 mașini au pornit din Oslo pentru a ajunge în mai multe orașe mari ale bătrânului continent.
Jurnaliști din China, Statele Unite, Germania, Regatul Unit, Franța, Elveția și Norvegia au luat drumul către granița cu Suedia. Piloții Mark Webber și Axel Lund Svindal le-au fost aproape pentru a le oferi informații referitoare la modelul care a fost prezentat la Frankfurt. Cei doi au făcut parte și din echipa de dezvoltare a primului Porsche electric de serie.
Prima oprire pentru încărcare a fost după o distanță de 400 de kilometri, la stațiile de încărcare Ionity din Strömstad, și a durat doar 20 de minute. Mașinile au revenit pe autostradă pentru a parcurge drumul rămas până la Goteborg.
Cu o autonomiede până la 450 de kilometri în ciclul WLTP și cu infrastructura de încărcare a mașinilor electrice bine pusă la punct în nordul Europei, drumul a fost unul fără griji.
Convoiul a ajuns, la finalul celei de-a doua zile a aventurii europene, la Copenhaga, după alți 410 kilometri parcurși fără efort, prin orașe, dar și pe drumul virajat al coastei suedeze.
Ce mașină electrică a parcurs aproape 3500 de kilometri în 24 de ore?
O nouă oprire a avut loc la Varberg, la stația Ionity, unde fiecare mașină a stat 20 de minute la încărcat. Călătorii au profitat de pauză pentru a lua prânzul într-o rulotă tractată de un Porsche Cayenne E-Hybrid.
De acolo, convoiul a plecat către granița cu Danemarca, a traversat podul Øresund, înainte de a se îndrepta spre capitala Copenhaga.
Aventura continuă, iar noi vă vom aduce poveștile europene spuse de Porsche Taycan.