Costuri totale: benzină vs diesel, full hybrid, plug-in hybrid, electric

Costuri totale benzina diesel full hybrid plug-in hybrid electric autoexpert.ro

Mi-am încordat mușchii și am săpat adânc. Mi-am dorit să știi clar cât te costă să cumperi o mașină, s-o alimentezi, s-o întreții, să-i plătești taxele. Astfel, vei putea alege propulsia corectă în funcție de toți factorii. Deci, să vedem ce costuri totale are fiecare tip de motor.

Acum vreo două luni, am publicat un articol despre costurile de alimentare a diferitelor tipuri de sisteme de propulsie. Le poți citi dând click pe intertitlul de mai jos!.

Toate bune și frumoase. Am avut parte de vâlvă, aprecieri, hate… Reacțiile obișnuite. Per ansamblu însă, postarea pe Facebook a avut un engagement remarcabil. În marea de comentarii pozitive au existat și unele mustrări. Toate se refereau la faptul că n-am luat în calcul și costurile de întreținere, și taxele. Am citit doleanțele, am explicat că articolul în sine n-a intenționat asta, oamenii au înțeles, dar am ținut neapărat să-i mulțumesc pe cei inițial bosumflați.

➡ Cât costă să alimentezi diferite tipuri de motoare? 💡

Drept urmare, am pus mâna pe mouse și am căutat un model compact care să aibă în ofertă toate sistemele de propulsie: benzină, diesel, full hybrid, plug-in hybrid și electric. Știam dinainte că vânam cai verzi pe pereți, deci am relaxat un pic căutarea. Am extins-o la mai multe modele compacte, pentru a acoperi toate sistemele de propulsie, dar – atenție! – aparținând aceluiași producător. De ce? Ca să nu existe discuții legate de diferențele dintre prețurile de service practicate de diverși importatori.

Și am găsit cea mai variată ofertă din clasa compactă la Kia. De ce o compactă? Simplu, pentru că oferă echilibrul perfect între preț și spațiu, fiind cel mai de succes segment. Așadar, am luat receptoru’-n mână, am rotit discul (știu, dacă ai 20 de ani, te uiți cruciș) și am sunat la Kia Romauto. Am cerut costurile de service pe 5 ani pentru modelele lor din clasa compactă. Partea cea mai bună a fost că mi le-au oferit prompt, fapt care atestă transparența cu care lucrează și pentru care le mulțumesc!

Deci, înarmat cu costurile de întreținere, mi-am ales pentru articol singura compactă diesel din ofertă (Sportage), una pe benzină (XCeed) și familia Niro (HEV, PHEV și BEV). Sigur, unul este SUV și patru sunt crossoveruri, dar, la dinamica renunțării la dieseluri, asta e singura variantă pe care am putut-o aborda. Să începem!

Explicații despre costuri totale

Am considerat prețurile medii valabile la data redactării articolului, adică 6,5 lei/l la benzină, 7,2 lei/l la motorină, 2 lei/kWh la AC și 2,5 lei/kWh la DC. Dacă la diesel, benzină și hibrid totul e simplu, pentru că prețul carburantului este constant, la electric am considerat că încarci rapid, la stațiile DC de minimum 50 kWh, pentru a nu pierde vremea. La plug-in hybrid e cel mai complicat. Am luat în calcul prima dată modul de rulare Electric (până se termină bateria) și a doua oară modul Hybrid, pornind cu bateria și rezervorul pline și rulând până se termină curentul și benzina. Dar în prima situație nu vei putea rula cu o încărcare decât maximum 72 km în oraș, 60 pe DN și 46 pe autostradă (asta fiind autonomia electrică), cu o viteză de până la 129 km/h. Am luat în calcul încărcarea la AC, pentru că oricum majoritatea PHEV-urilor nu beneficiază de avantajele DC-ului.

Legat de taxe (impozit și RCA), am simulat costul pe 5 ani bazat pe cel din 2023. Firește, nu pot bănui ce le va mai trece prin cap legiuitorilor, deci altă soluție decât cea aleasă de mine nu există. Apoi, legat de costurile de service, surprinzător, cele mai mici sunt ale dieselului.

Costuri totale ale masinii autoexpert.ro * condus în mod electric până la golirea bateriei ** un plin de baterie și de rezervor până la golire

Concluzii

Care sunt concluziile? Firește, fiecare dintre noi poate să-și calculeze costurile raportate la propriul rulaj. Drept exemplu, eu propun să ne raportăm la un rulaj de 10.000 km anual și la o perioadă de păstrare în proprietate a mașinii de 5 ani. Astfel, cel mai avantajos este XCeedul pe benzină (164.672 de lei costuri totale după 5 ani). Nici măcar programul Rabla nu îi poate face pe ceilalți să-l surclaseze.

Sigur, și aici sunt nuanțe. Ca, de exemplu, dacă încarci electricul la AC. Sau ai panouri solare și încarci gratuit. Așadar, ia acest calcul ca fiind pur informativ și ajustează-l după cum te reprezintă mai bine. Legat de GPL, din păcate Kia nu are o astfel de motorizare în gamă. Prin urmare, va trebui să-ți faci propriile calcule.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top