Cu cât se scumpesc parcările în Capitală. 10 lei/oră în zona 0

Un loc de parcare din Brașov a fost închiriat cu un preț incredibil

Tarifele pentru parcările de pe domeniului public şi/sau privat din Bucureşti urmează să fie majorate şi diferenţiate în funcţie de zonă, prevede un proiect de hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Tarife aplicabile în zona 0:

  • 10 lei/oră TVA inclus – tarif unic (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia); parcarea este limitată la o durată de maxim două ore, iar după expirarea acestei durate se va aplica măsura suprataxării cu un cuantum echivalent cu dublul tarifului orar, pentru fiecare oră de depăşire;
  • 10 lei/oră X 24 de ore X 30 de zile + TVA – tarif pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe bază de contract;
  • 120 lei/lună TVA inclus – tarif preferenţial pentru riverani (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare).

Zona 0 cuprinde locurile de parcare special amenajate în zonele de influenţă ale parcajelor publice denivelate, delimitate de următoarele perimetre:
– zona parcajului subteran Intercontinental: bd. N. Bălcescu – str. C. A. Rosetti – str. D. Gerota – str. J. I. Calderon – str. T. Arghezi – bd. Carol I;
– zona parcajului subteran Piaţa Universităţii: bd. N. Bălcescu – str. I. Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – bd. I. C. Brătianu;
– zona parcajului suprateran Cocor: bd. I. C. Brătianu – str. Sf. Vineri – Calea Moşilor – str. H. Botev – bd. C. Coposu;
– zona parcajului suprateran Unirea: bd. C. Coposu – str. M. Basarab – bd. Mircea Vodă – bd. Unirii – bd. I. B.Brătianu.

Tarife aplicabile în zona 1:

 

Citiţi articolul integral pe www.floteauto.ro

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top