Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a anunţat că va verifica toate achiziţiile de autovehicule second-hand şi le va reţine pentru verificări pe cele cumpărate de intermediari, pe persoană fizică, dacă se constată că aceştia au cumpărat mai mult de două autoturisme pe an.
Măsura este una de salutat doar că ar fi o singură problemă: Direcţia Generală Antifraudă Fiscalăa întârziat cu aceste verificări exact în intervalul care a trecut de la 1989. În acest timp milioane de mașini second hand au fost comercializate în România.
Operațiunea demarată de DGAF poartă denumirea “Xenon” și implică controale ale transporturilor de autovehicule la mâna a doua, efectuate atât pe căile rutiere, cât și pe calea ferată.
Inspectorii antifraudă fiscală vor verifica la descărcare toate documentele de proveniență. În ultima perioadă au fost sigilate 12 parcuri auto cu autoturisme și utilaje agricole la mâna a doua și o platformă feroviară pentru autoturisme rulate, iar verificările sunt în curs.
De la începutul anului au fost identificate 38 de firme românești care au realizat achiziții intracomunitare de autoturisme second-hand în valoare de aproximativ 180 milioane lei și s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale, cauzând bugetului de stat prejudicii totale calculate la peste 20 de milioane lei. Firmele utilizau facturi fără TVA sau care conțin ilegal TVA pe marja de profit.
Până se vor lămuri autoritățile cum stă treaba în piață iată câteva sfaturi utile pentru cumpăratea unei mașini second hand. La achiziționarea unei mașini rulate, trebuie să îți dedici mai mult din timpul personal și să soliciți ajutorul unui prieten sau al unui mecanic. Vei da de țepari și de samsari la tot pasul, care vor vrea să-ți vândă o rablă pe post de mașina visurilor tale.
Citește și
Nu poți înmatricula în România orice mașină second-hand adusă din Germania