Cullinan este numele celui mai mare diamant descoperit până în prezent și a fost ales de către Rolls-Royce și pentru SUV-ul mărcii britanice. Modelul este gata și, potrivit unor surse din interiorul companiei, urmează să-și facă debutul comercial în a doua jumătate a acestui an, primele livrări urmând să fie făcute în 2019.
”Am avut acest nume în minte încă de la momentul în care am pus pe hârtie acest proiect. Considerăm că este cel mai potrivit în contextul în care și mașina noastră urmează să aibă aceleași atribute precum acel diamant”, a precizat Torsten Müller-Ötvös, CEO al Rolls-Royce.Reamintim, primele informații vizând intenția mărcii de a lansa un SUV au fost făcute publice în urmă cu trei ani, în Financial Times. ”Ne dorim să dăm o nouă față conceptului călătoriilor de lux și ne propunem ca acestea să fie definite de două atribute: fără efort, pretutindeni”, menționau la acel moment oficialii companiei în prestigiosul cotidian financiar.
Între timp, mașina a fost concepută și a trecut de testele efectuate în zonele cu deșert din Africa și Orientul Mijlociu, dar și, la polul opus din punctul de vedere al temperaturilor, la Cercul Polar, pe dealurile înverzite ale Scoției și în zona stâncoasă a canioanelor din Statele Unite., iar acum se pregătește de întâlnirea cu clienții. Dacă în comunicatul oficial nu avem detalii, jurnaliștii britanici au aflat că mai întâi urmează să fie expusă în cadrul unor evenimente private, o soluție mult mai bună, în opinia celor care se ocupă de marketing în cadrul brand-ului, decât cea reprezentată de prezența la un salon auto.
Rolls-Royce Cullinan este dezvoltat pe platforma “Architecture of Luxury”, ca și noua generație a lui Phantom, și, potrivit presei din Anglia, cel mai probabil, sub capota sa urmează să preia și motorul V12 de 6.75 litri care produce 563 de cai putere și are un cuplu de 900 Nm.