România este unica ţară la nivel european care timp de 10 ani, în perioada 1990-2000, a reuşit „performanţa“ de a nu construi niciun kilometru de autostradă.
Statisticile europene legate de dezvoltarea reţelei de autostrăzi sunt nemiloase cu România, din nou piaţa locală îngroşând rândurile codaşilor în ceea ce priveşte marile proiecte de infrastructură, după cum arată datele comparative cu anul 1990.
Astfel, dacă în 1990, România avea 113 kilometri de autostradă, timp de 10 ani lucrurile au rămas aşa, blocate, aceasta fiind singura ţară la nivel european care timp de o decadă a bătut pasul pe loc.
În timp ce piaţa locală stătea degeaba, vecinii construiau zeci de kilometri de autostradă care mai târziu s-au tradus în investiţii de miliarde de euro.
Ungaria, de exemplu, a construit în perioada 1990-2000 peste 180 de kilometri de autostradă, iar Bulgaria a reuşit şi ea să finalizeze 46 de kilometri de autostradă. Portugalia, de exemplu, este deja un subiect de manual, în perioada 1990-2000 finalizând peste 1.100 kilometri de autostradă.
La finalul anului 2015, România avea 747 kilometri de austostradă, nivel similar cu cel din prezent, având una dintre cele mai slabe performanţe la nivel european în ceea ce priveşte dezvoltarea acestei infrastructuri strategice. În acest timp, Portugalia a ajuns la peste 3.000 de kilometri de austradă, Croaţia a ajuns la 1.310 kilometri, iar Ungaria s-a apropiat de 1.900 de kilometri de autostradă. Citește mai departe materialul în Ziarul Financiar.
În Anul Centanarului pentru cele trei mari proiecte de infrastructură rutieră destinate Moldovei – Autostrada Tg.Mureş-Iaşi-Ungheni, Autostrada Braşov-Bacău şi drumul de mare viteză Ploieşti-Paşcani – nu există nici măcar studii de fezabilitate finalizate. Cu alte cuvinte, fără trasee, aceste proiecte nu există nici măcar pe hârtie.