Industria auto a devenit un sector-cheie al economiei româneşti, în condiţiile în care a generat, în 2017, aproape jumătate din exportul naţional, aproximativ un sfert fiind realizat de Dacia-Renault, cel mai mare exportator.
În opinia secretarului de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Paula Pârvănescu, România este unul dintre hub-urile regionale din industria auto, înregistrând unul dintre cele mai ridicate niveluri de calitate în ceea ce priveşte fabricarea de componente auto din Europa de Est.
“Ţara noastră se bucură de prezenţa a doi dintre cei mai mari producători mondiali de auto mobile – Renault şi Ford, precum şi de un număr de peste 1.000 de furnizori care se regăsesc în special în zona Argeş şi Dolj,Muntenia, Sud, Vest, Centru şi Nord-Vest. Proiectele pe care vrem să leatragem în industria auto nu se mai bazează pe forţa de muncă intensivă,cea ieftină, având în vedere că ne aflăm într-o perioadă de tranziţie către proiecte investiţionale cu o valoare ridicată”, a subliniat reprezentantul Ministerului pentru Mediul de Afaceri.
În ultimii ani, în cadrul industriei auto au fost dezvoltaţi o serie de poli de excelenţă, precum Centru de Cercetare-Dezvoltare în domeniul auto de la Cluj al companiei Bosch, Centrul de R&D pentru tehnologia de vehicule autonome al companiei Porsche, tot la Cluj, cele patru centre de inginerie ale companiei Continental la Timişoara, Sibiu, Iaşi şi Braşov, şi nu în ultimul rând Centrul R&D al companiei Renault, cel mai mare din afara Franţei.
În plus, în ultimii 10 ani, numărul de autovehicule produse de cei doi giganţi auto s-a dublat, ajungând la 359.000 de unităţi, iar sectorul producerii componentelor auto a transformat România într-o destinaţie profitabilă pe harta industriei de profil.
“Faptul că ţara noastră a găzduit, de-a lungul anilor, poveştile de succes ale unora dintre cei mai mari jucători internaţionali, precum Continental, Daimler, Pirelli, Michelin, Bosch, Siemens, alături de cei mai mari producători mondiali, Renault şi Ford, reprezintă un garant al capacităţii României de a asigura marje de profit competitive şi a se poziţiona ca destinaţie profitabilă pe harta industriei auto. România devine parte a industriei 4.0. Astfel, am convingerea că dezvoltarea digitalizării în ţara noastră se va regăsi din ce în ce mai mult în concepţia produselor şi în optimizarea tehnologiilor. Un exemplu în acest sens este parteneriatul dintre sectorul IT din România şi compania BMW privind dezvoltarea de aplicaţii software în industria auto”, a spus secretarul de stat Paula Pârvănescu.
Avantajele competitive
Potrivit oficialului din Ministerul pentru Mediul de Afaceri, industria auto românească deţine multiple avantaje competitive în industria auto românească, printre care se numără forţa de muncă bine calificată şi o bună capacitate de depăşire a pragului cultural şi lingvistic – 90% dintre absolvenţi sunt vorbitori de limba engleză, iar o bună parte dintre aceştia sunt vorbitori şi de germană, spaniolă, franceză sau italiană.
De asemenea, România se află pe poziţia a treia în topul celor mai scăzute salarii din Uniunea Europeană şi este caracterizată de un nivel redus de taxare (locul 4), costuri scăzute cu utilităţile (locul 6), o reţea de 14 universităţi tehnice, facilităţi fiscale de stimulare a cercetării, inclusiv în sectorul auto, existenţa unui cadrul legislativ pentru învăţământul profesional şi dual şi a unei reţele de parcuri industriale publice şi private cu acces la utilităţi, dar şi pachete de facilităţi în funcţie de specificul activităţii.