Constructorul brazilian Agrale prezintă Marrua, propria viziune asupra conceptului de off-roader extrem, croit pe gustul forţelor armate NATO.
Agrale Marrua nu este o clonă tocmai fidelă a celebrului Humvee, proporţiile şi chiar dimensiunile modelului sud-american fiind semnificativ diferite. Creatorii săi au optat pentru o caroserie de tip pick-up, cu o benă suficient de generoasă pentru nevoile cotidiene ale fermierilor din Pampas. Un set de ornamente din plastic primesc misiunea de a proteja bosajele proemimente ale roţilor de ţepii aspri ai cactuşilor şi de ciulinii fără de astâmpăr.
Modelul actual este produs din 2004 şi poate fi caracterizat drept o utilitară 4×4 cu o lungime de 3,8 metri şi o greutate de peste 2 tone şi jumătate. Noua generaţie va face tranziţia spre dimensiunile gargantuene tipice vehiculelor de teapa sa. Să sperăm că Agrale nu va uita să înlocuiască şi micul diesel de 2,8 litri, cu patru cilindri şi numai 132 CP.
Agrale este o companie cu ştate vechi în Brazilia. Fondată în 1962, aceasta produce o gamă largă de autobuze, utilitare, tractoare şi vehicule militare, regăsite în flotele armatelor din Brazilia, Argentina, Ecuador, Paraguay, Surinam şi Namibia.