Proiectul Kortezh este aproape de finalizare. Ministrul Industriei și Comerțului din Rusia a anunțat că mașina lui Vladimir Putin va fi gata anul acesta.
Ministrul Denis Manturov a anunțat că noua limuzină a lui Putin a trecut cu brio testele de impact. “Mașina va fi prezentată publicului în viitorul apropiat”, a spus Manturov, fără să precizeze exact momentul în care Putin va călători la bordul automobilului rusesc.
Președintele rus vrea să aibă mașina pe 7 mai, la ceremonia de învestire, dar aceasta are șanse minime să fie gata la timp. O versiune a limuzinei va ajunge în august, la Salonul Auto de la Moscova.
Obișnuit să fie transportat cu Mercedes-Benz S-Class Pullman sau BMW Seria 7 cu ampatament lung, președintele Putin a apelat de această dată la un constructor rus pentru ca limuzina sa să fie concepută și dezvoltată local. 200 de astfel de limuzine vor fi produse de Kortezh anul acesta.
În cadrul proiectului Kortezh, sunt dezvoltate trei vehicule diferite: limuzina cu ampatament lung, un SUV și un van, pe care Putin la așteaptă încă din 2014.
Cu o parte frontală inspirată de Rolls-Royce și cu o parte posterioară care aduce a Bentley Mulsanne, limuzina prezidențială va avea 800 de cai putere dezvoltați de un motor V12.