Pe lângă rolul estetic, de înfrumuseţare, deloc de neglijat, vopseaua este foarte importantă şi pentru protecţie. Fie metalizat sau nemetalizat, fie alb sau cu un colorit intens, roşu de exemplu, stratul de vopsea constituie primul obstacol care se pune între caroseria automobilului dumneavoastră şi mediul înconjurător.
În primele automobile, la început de secol XX, ce aveau caroserii deschise, trebuia să-ţi iei cu tine şi umbrela să nu te plouă. Automobilul modern al secoluluiXXI, este un mijloc de locomoţie care ne apără de ploaie, vânt, căldură toridă sau ger. Dar şi el este expus la toate acestea şi, odată cu el, vopseaua. Ne putem gândi că metalul rezistă, dar la ce ne putem aştepta de la un strat de vopsea care, de multe ori, este subţire cât două-trei foi de hârtie suprapuse?
O vopsea de bună calitate trebuie să îndeplinească anumite criterii: rezistenţă în timp a luciului, rezistenţă la acţiunea razelor de soare, rezistenţă la schimbarea culorii, rezistenţă la acţiunea factorilor atmosferici, etc.
Cauzele degradării vopselei
Mare parte din cauze sunt de natură mecanică, cum ar fi spălarea repetată şi în exces a automobilului la instalaţii automate, cu perii mecanice. Acest fapt produce zgârierea şi mătuirea stratului de vopsea. De asemenea, circularea cu viteze ridicate ori în apropierea altor vehicule, pe carosabile acoperite cu criblură sau pietriş, produce degradarea stratului de vopsea prin apariţia ciupiturilor provocate de pietre.
Plecând de la aceste ciupituri, stratul de vopsea începe să se exfolieze lăsând neprotejat metalul care rugineşte. Atenţie şi la vopseaua de pe barele de protecţie, bandouri şi spoilere, care are cele mai multe condiţii de a se degrada.
Alte cauze ţin de modul de întreţinere a automobilului. De exemplu, dacă automobilul este parcat în zone cu grad ridicat de poluare (zone industriale) pot apărea pe suprafaţa vopselei puncte de oxidare de mici dimensiuni, create prin depunerea de particule de praf industrial care, în contact cu umezeala, favorizează coroziunea. Dacă acestea nu sunt îndepărtate în timp, pot ataca stratul de vopsea, ajungând până la metal.
Acelaşi efect apare şi în cazul când circulăm peste straturi de astfalt proaspăt turnat, (particulele fierbinţi atacă vopseaua) sau atunci când automobilul este parcat lângă zone unde se lucrează cu aparate de şlefuire sau aşchiere.
[_newpage_]
Condiţiile atmosferice au de multe ori efecte negative asupra vopselei. Ploile acide în zonele industriale sau cele saline în zonele cu umiditate sau salinitate mare (malul mării, lacuri sărate, etc.) pot depune pe stratul de vopsea pete mai deschise sau mai închise la culoare. Acestea se pot îndepărta prin spălare, apoi lustruire, în cazul în care nu au afectuat puternic stratul de vopsea.
Dacă expunem automobilul un timp îndelungat la soare puternic, ne putem aştepta ca la anumite culori cu pigmenţi sensibili la raze ultraviolete (de exemplu roşu) să apară unele modificări ale nuanţelor sau chiar mătuirea vopselei (mai ales în cazul automobilelor proaspăt vopsite).
De asemenea, trebuie să evităm să spălăm automobilul în soare puternic, acestea ducând la apariţia petelor produse de apă pe suprafaţa vopselei, mai ales dacă, după spălare, suprafaţa nu este uscată imediat.
Există substanţe care atacă stratul de vopsea, cum ar fi lichidul de frână sau chiar anumiţi aditivi care se adaugă în combustibili sau uleiuri. Dacă printr-o mânuire neatentă aceste substanţe ajung pe stratul de vopsea şi nu sunt îndepărtate imediat, în timp acţionează asupra vopselei şi o deteriorează, cum este mai ales cazul lichidului de frână.
Excrementele de păsări sunt acide şi duc la depigmentarea efectivă a culorilor, pe suprafaţa autoturismului apărând astfel pete de culoare maron-gălbui. Cauzele menţionate mai sus au efecte mult mai accentuate atunci când vorbim despre suprafeţe proaspăt vopsite (mai puţin de 1-2 săptămâni).
[_newpage_]
Prevenirea deteriorării vopselei
Foarte important este să menţinem permanent automobilul curat, îndepărtând astfel toate reziduurile ce se depun pe suprafaţa vopselei prin exploatare. De asemenea, la diferite intervale de timp autoturismul se degresează pentru a nu permite substanţelor grase să pătrundă în stratul de vopsea.
Degresarea se face cu degresanţi speciali, nu cu benzină sau diluanţi care pot ataca stratul de vopsea, (benzina conţinând ea însăşi unele substanţe grase), silicon şi anumite tipuri de ceară, iar diluanţii înmoaie stratul de vopsea, micşorându-i astfel rezistenţa. Degresanţii speciali îndepărtează substanţele grase, bitumul, ceara şi, mai ales, siliconul, fără a afecta stratul de vopsea.
O altă operaţie care se face la intervale mai mari de timp sau în cazuri speciale este polişarea. Aceasta trebuie făcută în ateliere specializate cu produse profesionale. Este de fapt o şlefuire foarte fină a stratului de vopsea, care curăţă toate reziduurile depuse mai în profunzime şi, prin componenţa pastei de lustruit utilizate, se recapătă un luciu puternic.
Am subliniat mai sus în mod intenţionat o substanţă care este siliconul. De ce? Fiindcă este un coşmar pentru vopsitori, prin natura sa fiind o substanţă grasă, care se îndepărtează foarte greu de pe suprafaţa vopselei. Astfel apar problemele majore la o eventuală revopsire.
De ce l-am menţionat? Foarte simplu! Siliconul este substanţa care creează cel mai uşor luciu (de aceea îl folosim la mase plastice cum ar fi planşa de bord, etc.) şi este conţinut de multe polişuri existente pe piaţă. Există, de asemenea, şi anumite polişuri colorate, dar care sunt doar o soluţie temporară, ele curăţându-se după mai multe spălări.
De aceea este de preferat polişarea în ateliere profesionale, care folosesc produse certificate şi aprobate şi, mai ales, sunt aplicate corespunzător. Dacă, totuşi, această soluţie vi se pare prea scumpă, când cumpăraţi produsele de întreţinere a vopselei, asiguraţi-vă că acestea nu conţin silicon, sau, dacă da, aceştia să fie compatibili cu vopseaua. Foarte important, nu utilizaţi produse care creează straturi artificiale pe vopsea. Polişarea profesională nu face decât să reducă luciul iniţial al vopselei şi nu să creeze un luciu fals.