Dacia a livrat 1.000 de mașini cu „Pack Sleep”

Dacia Jogger pack sleep

Oficialii mărcii Dacia au anunțat că, în cursul lunii decembrie 2023 a fost livrat cel de-al 1.000-lea „Pack Sleep”, o soluție dedicată celor care vor să petreacă noaptea în aer liber.

Primul element al gamei de accesorii „InNature” oferită de Dacia, „Pack Sleep”, a fost lansat cu ocazia prezentării gamei Extreme. Cu ajutorul său, Jogger poate fi transformat într-un adevărat spațiu de dormit.

Odată coborâte jaluzelele instalate pe geamuri, Jogger se transformă într-un spațiu de dormit la adăpost de ploaie, vânt și lumină, indiferent de anotimp.

Conform Dacia, ritmul comenzilor pentru „Pack Sleep” a rămas susținut chiar și după venirea toamnei, în fiecare lună peste 100 de clienți din Europa optând pentru acest accesoriu. Astfel, în decembrie 2023, livrările „Pack Sleep” au depășit 1.000 de unități.

Ca urmare a succesului repurrat cu acest accesoriu dedicat până acum modelului Jogger, compania a decis să ofere o soluție similară, specifică pentru noua generație Dacia Duster, adaptată la dimensiunile acesteia.

Dacia Pack Sleep este alcătuit dintr-o cutie din lemn, ale cărei dimensiuni sunt adaptate pentru a încăpea în portbagajul vehiculului. În mai puțin de două minute, aceasta se transformă într-o suprafață plană pe care pot fi instalate saltelele de dormit. În cazul Jogger, patul astfel creat are lungimea de 190 cm și lățimea de 130 cm, iar distanța disponibilă până la nivelul plafonului este de 60 cm.

Atunci când cutia în care este depozitat „Pack Sleep” este complet închisă în portbagaj, ea oferă un volum de încărcare de 220 litri. Totodată, capacul cutiei din lemn poate fi folosit ca măsuță pe care pot fi așezate diferite obiecte.

Cutia în care este instalat „Pack Sleep” cântărește 50 kg și poate fi ușor scoasă din mașină în caz de nevoie. Soluția poate fi completată cu alte accesorii care optimizează confortul în utilizare precum jaluzele pentru toate geamurile mașinii și un cort exterior care se atașează în partea din spate a vehoiculului.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Deschidere test stabilitate Alfa Romeo Stelvio

Test de stabilitate – Curbe periculoase

Probelor de dinamică pe care le realizăm, de obicei, pe pista noastră din Vairano, le adăugăm azi unul extrem de provocator: schimbarea

Mercedes-Benz-CLA-AutoExpert

Primul contact cu noul Mercedes-Benz CLA

Colegii de la Quattroruote au urcat la bordul viitorului Mercedes CLA, așteptat în 2025, pentru o foarte scurtă experiență ca pasageri. Ocazia

Scroll to Top