Dacia Duster 4×4, automată, cu sistem hibrid, din 2025

Noua Dacia Duster model 2024 AutoExpert.ro

Premieră absolută în gama Dacia. În acest an va fi lansat un Duster 4×4, cu sistem de propulsie hibrid, puntea din spate fiind acționată pur electric, iar transmisia fiind automată. Informația este confirmată de CEO-ul mărcii, Denis Le Vot.

Directorul General al Dacia a fost prezent la finala Car of the Year 2025. La conferința de presă Dacia, acesta a dat informația pe care o așteptau mulți entuziaști ai lui Duster. Astfel, SUV-ul românesc va primi o versiune nemaiîntâlnită în istoria modelului.

„Până la sfârșitul lui 2025, vom introduce o nouă soluție hibridă pentru versiunea 4×4. Vom electrifica puntea spate, punând un e-motor pe ea. Mașina va fi hibridă și automată și va avea și o versiune cu GPL. Va fi disponibilă la un preț accesibil, în stilul Dacia”, a spus Denis Le Vot.

Duster 4x4 automată hibrid AutoExpert.ro

Foarte probabil, Duster 4×4 hibrid va deveni cea mai capabilă variantă din gama modelului. Sigur, nu va folosi un arbore cardanic, ci va avea un sistem 4×4 electric. Nu se știe încă ce propulsor va fi folosit, dar este probabil ca acesta să se regăsească și la mai marele Bigster, înrudit tehnic cu Duster.

➡ Configurează un Duster aici! 💡

De asemenea, Le Vot a admis că, la momentul oportun, va apărea și o versiune electrică. Totuși, înaintea ei va fi lansat Sandero electric, în 2027. Astfel, ținând cont și de platforma CMF-B, este probabil ca un Duster electric să fie planificat pentru următoarea generație, adică la începutul deceniului următor.

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top