Sunt privilegiați englezii. Primesc două linii de echipare nou-nouțe la Dacia Duster. Air pornește de la aproape 11.000 de lire, iar Nav+ de la 13.000. liniile de echipare disponibile în România în contul SUV-ului de clasă mică sunt Essential, Comfort și Prestige.
Englezii puteau alege până acum dintre Acces, Ambiance, Laureate și Prestige. Noua linie de echipare Air vine cu aer condiționat, radio DAB, conexiune Bluetooth, scaun al șoferului reglabil pe înălțime, jante de 16 inci, bare față și spate în culoarea caroseriei, geamuri electrice în față, conexiune USB și proiectoare ceață în versiune standard. Englezii plătesc pentru toate acestea 10.995 de lire sterline.
Cine optează pentru versiunea mai scumpă Nav+ (13.095 de lire sterline) primește un sistem multimedia MediaNav Evolution cu ecran de 7 inci și navigație prin satelit, senzori de parcare și o cameră de marșarier, jante din aliaj de 16 inci, geamuri electrice și în spate, oglinzi electrice și încălzite, computer de bord, volan îmbrăcat în piele și tapițerie din textil “Graphite”.
NU RATAȚI TESTUL NOSTRU
Clienții pot opta pentru motorul de 1.6 litri Sce 115 (pentru Access și Air), în timp ce Nav+ este disponibilă cu propulsorul mai puternic TCE 125 și pentru motorul disel de 1.5 litri dCi.
Toate modelele Duster pot fi echipate cu tracțiune față 2WD sau integrală 4WD, în timp ce transmisia EDC (Efficient Dual Cluth) cu șase trepte poate ajunge doar la mașinile cu linia de echipare Nav+ cu motorul diesel de 1.5 litri. În Marea Britanie, acestea pornesc de la 15.495 de lire sterline.
Primii clienți britanici pot primi noua Dacia Duster începând cu luna aprilie.