Dacia Logan, de 10 ani pe străzile din România

În urmă cu zece ani, la Palatul Parlamentului, în cadrul unui eveniment pentru presă și personalități din spațiul public, Dacia lansa modelul Logan berlină. Unul dintre vehiculele prezentate la lansarea din România din 2 iunie 2004 pe scenă a revenit sub lumina bliţurilor și a camerelor video din presă, după ani.

Vehiculul de culoare gri
platine, dezvelit pe scenă la evenimentul de lansare, a fost prezentat jurnaliștilor români și străini care au vizitat
Centrul Tehnic de la Titu, în săptămâna 19-23 mai 2014, cu ocazia acțiunii ”Dacia Tour”.

Acest circuit prin toate
entitățile grupului Renault în
România a fost propus jurnaliștilor
din țara noastră, dar și colegilor lor de breaslă
din Algeria, Austria, Belgia, Bulgaria, Croația,
Danemarca, Franța,
Elveția, Italia, Olanda,
Polonia, Marea Britanie, Maroc, Polonia, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia
pentru a vedea cum a evoluat prezența
Renault în țara
de origine a mărcii Dacia.

Jurnaliștii au putut atât să
analizeze comparativ Logan berlină fază 1 și
noua Dacia Logan, într-o expoziţie de gamă, cât și să ruleze cu cele două modele pe pistele
de Titu, pentru a constata ce îmbunătățiri
au fost aduse la nivelul prestațiilor
pentru client pe noul model sedan al gamei Dacia. Un arc peste timp care le-a
făcut plăcere participanților
la eveniment, surprinși
să constate că, după 10 ani de zile, vedeta Dacia Logan strălucește ca și cum ieri ar fi ieșit de pe banda de montaj
de la Mioveni.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top