L-am pipăit, mirosit, văzut de-aproape, și, dacă nu mă amenința bodyguardul, mă și urcam în el. Dar m-am speriat de ‘mnealui, că era mare. Așa că o să-ți povestesc cum arată Dacia Manifesto de-afară. Foto: Bogdan Grigorescu
Acum 18 ani, când Renault a preluat Dacia, n-ai fi zis că vei vedea o asemenea grozăvie. Bine, Dacia avea Aro 10, model care împrumuta multe piese de la 1310, și care, pe piața internațională, era vândut sub numele de Dacia Duster. Acum, ajunsă la majorat, noua gamă Dacia propune un concept realmente nebun.
Îl cheamă Dacia Manifesto și e, în esență, un buggy. Nu are parbriz, lunetă sau geamuri laterale. N-ar fi avut nici plafon, dar inginerii i-au găsit utilitate prea mișto ca să-l omită. L-au perforat și, astfel, au prins cu coarde bagajele pe el. Le-au securizat cu noduri și gata!
➡ Acesta este Bigster, conceptul Dacia care va deveni realitate! 💡 💡
Are o pereche de scaune pe care le-aș fi încercat, pentru că sunt acoperite cu saci de dormit. Deci, dacă rămâi peste noapte în pădure, or să-ți fie de folos. La fel ca și lampa LED din față. E un far când mergi cu mașina. Dar poți s-o scoți și s-o folosești ca lanternă. Sau ca lumină fixă de camping, dacă te decizi să oprești peste noapte.
Firește, doar dacă vrei. Că, altfel, n-o să rămâi înpotmolit. Are tracțiune integrală, troliu și o gardă la sol pe care o aproximez ochiometric la aproape 30 cm (oficial n-a fost anunțată). Unde mai pui că anvelopele airless nu pot face pană.
Dacia Manifesto – interiorul
Iar dacă vezi un smartphone prins în clipsul de pe bord, nu greșești. E același sistem de la Sandero și Loganul de bază. Numai să nu uiți să scoți telefonul când pui furtunul pe mașină. Nu de alta, dar, cum tot interiorul e impermeabil, o să fii tentat să-l speli la ”fise”. A, și să nu uiți post-it-urile pe pluta din bord, că și ele se udă. Până se usucă, poți să ”joci o tablă” pe suprafața plană din spate.
Acum… oficial n-a fost anunțată o motorizare, dar e, clar, un vehicul electric. Și mai știu sigur că în partea din spate a mașinii se află o baterie. Mare. Detașabilă. Gata să-ți dea curent pentru grătarul electric, pentru boxa portabilă, sau pentru orice ai face tu în natură și necesită curent. E simplu să propulsezi jucăria asta, pentru că e ușoară. E în mare parte, confecționată din Starkle, un plastic realizat din materiale reciclate. O să-l găsești și pe viitoarele modele Dacia de serie, inclusiv pe următorul Duster.
Gata, am visat suficient. Adevărul e că pe Manifesto n-o să-l vezi pe stradă, indiferent câtă răbdare ai. Sigur, poți să-l vezi la Salonul de la Paris, dacă ai drum pe-acolo. Eu acolo l-am admirat. Dar nu te întrista, dacă nu ajungi acolo. O să vezi toate ideile inteligente pe care le propune conceptul în viitoarele modele Dacia. Așa că o să fie câte puțină Dacia Manifesto și în viitorul Duster și în Bigsterul de serie.
via Dacia