Dacia Sandero, fruntașă la fiabilitate în raportul ADAC

Dacia Sandero Stepway

ADAC a făcut public raportul pentru anul 2021 legat de defecțiunile autoturismelor. În clasa mică, Dacia Sandero demonstrează o excelentă fiabilitate. 

După ce a devenit cel mai bine vândut model către clienții particulari din Europa, Dacia Sandero confirmă din nou. Raportul ADAC, în care se centralizează numărul de avarii la 1000 de exemplare înmatriculate, o confirmă. Astfel, hatchul românesc reușește să depășească modele mici cu pretenții, precum Ford Fiesta, Hyundai i20 și chiar Toyota Yaris.

Dacia Sandero, fruntașă la fiabilitate

De exemplu, doar 2,6 la mie dintre exemplarele înmatriculate în 2018 în Germania au înregistrat defecțiuni. Sigur, rata de defecte crește la exemplarele mai vechi, dar nu devine alarmantă. Astfel, 17,8 exemplare la fiecare 1000 înmatriculate în 2011 au avut probleme. Spre comparație, Ford Fiesta (19,7 la mie), Hyundai i20 (42,2 la mie), Peugeot 207 (30,1 la mie), Seat Ibiza (22,3 la mie), Skoda Fabia, Yeti și Roomster (toate cu peste 21 la mie) și VW Polo (20,6 la mie) sunt depășite de perechea Sandero / Stepway.

Dacia Sandero fruntașă la fiabilitate ADAC autoexpert.ro

➡ Citește aici testul cu noua gamă Sandero / Stepway / Logan 💡

Sigur, se poate și mai bine. Surprinzător pentru unii, cea mai fiabilă mașină înmatriculată în 2011 și 2012 este Fiat Punto (8,9 la mie, respectiv 8,8 la mie). Recordurile absolute de fiabilitate sunt deținute de Mini Cooper din 2018 (0,7 defecțiuni la mie), Suzuki Swift 2018 (0,6 la mie) și VW Polo 2018 (0,6 la mie). La polul opus, cea mai mare rată de defecțiuni este înregistrată de Hyundai i20 din 2011 (42,2 la mie), 2012 (43,0 la mie) și 2013 (37,3 la mie).

Dacia Sandero fruntașă la fiabilitate ADAC autoexpert.roConcluzia? Mare atenție la ce model nou sau SH cumperi. Clasamentul fiabilității în forma clasică în care îl știam s-a bulversat. Modelele cunoscute drept fiabile au coborât în clasament, lăsând loc în frunte celor considerate sensibile. Fiat Punto se strică de 4 ori mai rar decât Hyunda i20, Toyota Yaris mai calcă în zona ”galbenă”, iar Mini Cooper este cel mai fiabil model. Și nu mă aștept ca nemții să facă vreun cadou italienilor sau românilor, știind cât de naționaliști sunt.

sursa: ADAC

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top