Dacia Spring, din nou disponibilă pentru comenzi

Test drive Dacia Spring autoexpert.ro

Clienții rămași în primăvară pe lista de așteptare pentru Dacia Spring pot acum să demareze procedurile de comandă. Deși modelul nu pare disponibil pe site-ul mărcii, dealerii acceptă noi comenzi.

Fără a face tam-tam pe această temă Dacia a redeschis cataloagele de comenzi pentru primul model electric al mărcii românești deținută de grupul renault, Spring. Astfel, celor care au reușit să facă o comandă fermă în primăvară li se pot adăuga cei care nu reușiseră să intre decât pe lista de așteptare.

Conform reprezentanților Dacia reluarea comenzilor poate fi făcută în limita notelor de înscriere în programul Rabla Plus. Prin urmare, cei care își doresc un model Spring și se înscriu în programul Rabla Plus până la epuizarea sumelor aferente acestuia pot deschide comenzi pentru noul model.

Pe lângă cei aflați deja pe lista de așteptare, comenzi pot fi deschise și de alte persoane, însă ierhizarea se va face favorizând persoanele care se află deja în baza de date a Dacia.

Deși cei de la Dacia nu au anunțat oficial pare limpede că, dată fiind valabilitatea notei de înscriere în Rabla Plus de 240 de zile, toți cei care au comandat până acum un model Spring îl vor primi în acest termen. Iar cei care se înscriu acum în cataloagele de comenzi având note de înscriere în Rabla Plus își vor primi și ei mașina fie la finalul anului 2021, fie la începutul anului viitor.

Comenzile pentru Dacia Spring au început pe 20 martie

Începând din 20 martie 2021, Dacia a deschis online precomenzile pentru versiunea „Comfort Plus” a primului său model electric, Spring. Aceasta este disponibilă la prețul cu TVA de 18.100 euro.

Dacia Spring dispune de un motor electric de 33 KW (45 CP), cuplat cu o baterie de 26,8 KWh și poate fi alimentată atât la o priză casnică de 220V cât și la un Wall Box sau, opțional, la o bornă DC.

Modelul are o autonomie de 230 km conform ciclului WLTP și de 305 km conform ciclului WLTP City (care cuprinde doar partea urbană a ciclului omologat).

Dacia Spring beneficiază, în serie, de echipamente de siguranță, printre care, limitator de viteză, ABS, ESP, repartitor electronic al forței de frânare, 6 airbag-uri, apel de urgență (buton SOS), aprindere automată a farurilor și frânare automată de urgență.

Tot în primăvara acestui an oficialii Dacia anunțau că va fi disponibil și un model Spring în versiune de echipare „Comfort”, care va costa cu TVA doar 16.800 euro.

Având în vedere că programul Rabla Plus prevede o subvenție de maximum 10.000 de euro, dar nu mai mult de jumătate din prețul final al produsului, versiunea „Confort Plus” poate fi achiziționată cu doar 9.050 de euro, iar cea „Confort” cu nu mai mult de 8.400 de euro. Primele livrări sunt așteptate în cursul lunii septembrie a anului 2021.

– Dacia va prezenta un model de familie cu șapte locuri la Salonul Auto de la Munchen
– Oficial Dacia: Cu Spring pot fi atrași noi clienți pentru marcă

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top