În sfârșit, pe site-urile de vânzări a apărut și micul electric. Poți cumpăra o Dacia Spring second hand începând cu 13.800 euro.
Cea mai ieftină Dacia Spring second din România… nu e chiar atât de ieftină. Costă 13.800 euro, și nu e prețul ”la prima strigare”. E prețul final, așa cum scrie proprietarul în anunț. Mașina a fost cumpărată de la dealer în octombrie 2021, deci va împlini un an. În tot acest timp, a parcurs 19.000 km, deci n-a fost prea menajată.
Este configurată cu încărcarea rapidă DC, cu 30 kW și are culoarea albastră, cu accente portocalii. Fără vreo problemă până acum. Vezi aici anunțul de vânzare.
Întrebare: ai plăti spre 14.000 de euro pentru o Dacia Spring cu aproape 20.000 km la bord? Mai ales acum, când a apărut varianta facelift, cu mască nouă și o paletă de 6 culori? În cea mai bine dotată versiune, cu accente portocalii și încărcare rapidă, costă 22.450 euro preț de listă. Astfel, într-un an, mașina a pierdut 38% din prețul de achiziție. Decent.
➡ Configurează-ți aici propriul Spring! 💡
Dar putem să scădem discounturile Rabla Plus, totalizând până la 13.750 euro (cu două rable la schimb), dar nu mai mult de jumătate din prețul mașinii. Astfel, o poți cumpăra nouă cu 11.225 euro. Cu facelift, cu tot. Sigur, trebuie să aștepți pentru ea niște luni. Poate chiar un an.
Dacia Spring second – verdict?
Așa că, totul se reduce la câteva variabile, fapt care mă împiedică să dau un verdict. Dacă te grăbești să-ți iei electrică de oraș, merită luată în considerare oferta. Dacă ai rable de dat la schimb și timp de așteptat, e mai fain să scoți cu mâna ta celofanele de pe scaune. Una peste alta, site-urile de vânzări încep să se populeze cu Springuri, iar asta va aduce implicit și scăderi de preț.
Iar acum, când Dacia introduce o funcție de verificare a stării bateriei direct în aplicația My Dacia, o să poți vedea și cât de bine se prezintă acumulatorul mașinii second pe care ți-o dorești. Această funcție vine la pachet cu alte noutăți pregătite de Dacia pentru anul 2023.