David Beckham este pieton! Fostul international englez nu va mai putea conduce până anul viitor.
Beckham a fost prins folosind telefonul mobil fără un sistem de tip “mâini libere”, în timp ce conducea una dintre mașinile personale, un Bentley, pe străzile din Londra.
Starul englez în vârstă de 43 de ani a comis contravenția în zona West End în care locuiește la Londra, pe 21 noiembrie. Un polițist l-a văzut și a scris în raport că nu era atent la drum, ci se tot uita în poală, unde ținea, cel mai probabil, telefonul. Polițistul l-a fotografiat și a trimis imaginea în instanță.
Beckham a primit astfel, șase puncte de penalizare pentru contravenție. Acesta mai avea trei puncte de penalizare în urma unei amenzi pentru viteză, de anul trecut, și s-a ales cu permisul suspendat. Beckham a fost și amendat cu 750 de lire sterline. Tot el va trebui să plătească și cheltuielile de judecată în valoare de 100 de lire sterline.