Cu toții recunoaștem mașinile după siglă, dar știm ce înseamnă? Fiecare are o istorie pe care, în multe cazuri, nici nu ne-o putem imagina. Așa că adio confuzii, iată poveștile adevărate!
Mercedes-Benz
Steaua în trei colțuri de la Mercedes-Benz indică faptul că brand-ul construiește mijloace de transport pentru pământ, aer și apă, brațele stelei indicând aceste direcții. Emblema a fost folosită pentru prima oară abia în 1909, deși Karl Benz și Gottlieb Daimler inventaseră automobilul mai bine de 20 de ani în urmă.
BMW
Nu puțini cei care sunt convinși că sigla alb-albastră care decorează partea frontală a BMW-urilor reprezintă o elice de avion, cu trimitere la trecutul companiei și la prezența sa în industria aviatică. În realitate, este doar o parte a steagului alb-albastru bavarez.
Alfa Romeo
Crucea rosie si sarpele care se regăsesc pe volanul automobilelor Alfa Romeo reprezinta emblema orasului Milano, acolo unde a venit pe lume marca auto. Crucea face aluzie la Cruciade, iar figurina care este mancata de sarpe reprezinta un sarazin (oameni care trăiau în Imperiul Sarazin).
Hyundai
Emblema Hyundai este mai complicată decât pare. Arată ca o literă H și, ținând cont de numele producătorului auto sud-corean, ar fi logic să fie așa. De fapt, sigla înfățișează două persoane (un client și un reprezentant al companei) privite din profil, strângându-și mâinile.
Toyota
Multă lume, când se gândește la logo-ul Toyota, are în cap imagiea unui cowboy care poartă o pălărie supradimensionată. Dar înțelesul emblemei își are originile în trecutul companiei japoneze, care obișnuia să producă mașini de cusut. Așa că cele două elemente centrale înconjurate de un oval sunt, de fapt, o ață și un ac de cusut.
Mazda
Ați trăit cu impresia că sigla Mazda este un M? Este, de fapt, un V și reprezintă o pereche de aripi întinse. Pentru Mazda, aripile întinse simbolizează creativitatea, simțul misiunii, delicatețea și flexibilitatea caracteristice brand-ului.
Mitsubishi
În japoneză, “mitsu” înseamnă “trei”, iar niponii au folosit termenul “bishi” pentru a desemna o formă de romb sau diamant. Avem deci, de-a face cu trei diamante care îmbodobesc capota mașinilor Mitsubishi.
Dacă vreți să descoperiți povestea intersantă a altor embleme auto, puteți citi acest material: Îmblânzitoarele de lei – Mașinile care au animale pe post de embleme.