Volkswagen a început numărătoarea inversă până la premiera mondială a viitoarei generații Touareg, SUV-ul care va fi prezentat la Salonul Auto de la Beijing pe 23 martie. Mașina a pornit, pe propriile roți, către China.
Noul Volkswagen Touareg va străbate 11 țări în drumul său spre Beijing, ceea ce echivalează cu peste 16.000 de kilometri. Touareg a pornit de la Brastislava, din Slovacia, și face parte dintr-un convoi alcătuit din mai multe vehicule ale companiei. Convoiul a trecut deja prin Polonia, Letonia, Rusia și Kazakstan și va ajunge în Mongolia în zilele următoare.
Noul SUV de la Volkswagen a fost testat, vreme de mai bine de un an, pe distanțe care totalizează peste 3 milioane de kilometri, în condiții extreme, în deșert și în zone arctice.
Touareg vine cu o suspensie nouă, iar la bord se regăsește un instrumentar de bord digital de 15 inci și sistem multimedia cu ecran de 15 inci, ambele disponibile cu linii de echipare superioare. Fotografiile în care apare mașina camuflată arată că SUV-ul va avea o imagine inspirată de look-ul lui Arteon.
Volkswagen Touareg 2019 va ajune în Europa în această vară. Desi se bazează pe clienții chinezi, Volkswagen a scos din schemă un alt stat Asiatic, Japonia, dar și America de Nord, acolo unde Atlas deține supremația în segmentul SUV-urilor companiei.
https://www.youtube.com/watch?list=PLmuoo4kGcGD7cEC0xZNp4egb1YetDhRaX&time_continue=29&v=GhmSa1vmmko