Într-o analiză amănunțită realizată de Eurostat în anul 2014 peste 70% din totalul transporturilor de mărfuri a fost realizat prin transportul rutier. Anual are loc o creștere semnificativă a cererilor de camioane pentru marfă si a marfurilor de transportat. Întâlnirea cererii și a ofertei se efectua înainte prin metode clasice, precum recomandări sau căutarea efectivă a celor care doresc să transporte sau care dețin un camion. Astfel a fost gândit conceptul de bursă a transporturilor, unde cei care au un camion își pot înscrie mașina pentru efectuarea de transporturi pe anumite rute, iar producătorii/ comercianții își pot lista marfa pe care doresc să o transporte. Acesta este un proces foarte simplu ce oferă siguranță și acces la multiple oferte de unde participanții pot alege varianta cea mai potrivită pentru cerințele lor.
Pornind de la scopul principal de a încărca camioanele libere pe ruta de întoarcere sau ruta de plecare, bursa transporturilor urmărește de asemenea să promoveze eficientizarea tranporturilor într-un cadru organizat și sigur astfel acest lucru va duce la o eficientizare globala prin reducerea emisiilor de CO2(dioxid de carbon).
Un alt aspect important este reprezentat de partea financiara care în proporție de peste 50% va crește prin eficientizarea timpului precum și reducerea costurilor pe carburanti utilizati la kilometrii parcurși fără încărcătură. Ca în orice afacere timpul reprezintă bani, așa că este foarte esențial gestionarea timpului în favoarea afacerii tale. Companiile care folosesc deja bursa transporturilor vă pot spune cât timp reușesc să salveze. Ionel Sandu, reprezentantul firmei Radical Grup SRL afirmă faptul că „Am început să folosesc bursa de transport EUlogis în momentul în care agenda mea a devenit foarte încărcată și nu reușeam să gestionez toate comenzile și în același timp să caut noi camioane pentru următoarele comenzi. Totul a devenit mult mai simplu cu bursa transporturilor care îmi permite să gestionez calitativ timpul cu transportul materialelor de construcții. Abilitateea de a accesa atât de multe companii într-un singur loc în timp real îți poate salva câteva ore bune pe care le poți folosi în alte arii ale afacerii tale.”
Din punctul de vedere al unui comerciant / producător, bursa transporturilor poate reprezenta un colac de salvare într-o situație dificilă. De exemplu, unii producători sau comercianți nu dețin o cantitate semnificativă de marfă pentru a umple un camion întreg și sunt nevoiți să plătească o sumă mult prea mare care uneori poate fi mai mare decât valoarea mărfii de transportat. În această situație, bursa transporturilor de marfă vine cu o soluție avantajoasă pentru ambii participanți. Astfel producătorul poate căuta un tranportator care efectuează un transport în regim de grupaj, iar transportatorul poate aduna marfa de la mai mulți comercianți / producători care doresc transportul mărfii pe aceeași rută și în același timp.
Într-un final în cadrul bursei transporturilor se leagă relații de afaceri pe termen lung care pot duce la profit mai mare de ambele părți. Sistemul este foarte usor si simplu, iar pentru a te convinge trebuie doar să te înregistrezi pe site-ul EUlogis.com și să beneficezi de avantajele acestui sistem.