Volkswagen a acceptat să plătească o amendă de un miliard de euro, susținând că își “acceptă astfel responsabilitatea” pentru efectele scandalului Dieselgate. Decizia a fost luată în urma unei anchete desfășurate de procurorul din Braunschweig, oraș aflat nu departe de sediul Volkswagen de la Wolfsburg.
Volkswagen recunoaște astfel că mașinile cu propulsie diesel au fost echipate cu așa-zisele dispozitive de trucare a emisiilor, care falsificau rezultatele în momentul testării. În condiții de testare, aceste dispozitive activau sistemele de control al poluării, care nu erau activate în condiții normale de rulare, ceea ce înseamnă că pe șosele, modelele în cauză emanau un nivel de emisii de 40 de ori mai mare decât nivelul permis.
Procurorii germani estimează numărul mașinilor echipate cu dispozitivele de trucare a emisiilor la 10,7 milioane, toate vândute începând cu mijlocul anului 2007 și până în 2015.
“Acceptăm amenda și nu vom face recurs”, a anunțat Volkswagen. “Prin acceptare, Volkswagen își recunoaște responsabilitatea în criza diesel și consideră că este un pas către depășirea acesteia.”
Constructorul german speră că aceasta este ultima din seria de amenzi primite de Volkswagen, ceea ce va permite canalizarea eforturilor și resurselor financiare în direcția dezvoltării unor sisteme de propulsie curate. Persoane fizice din 55 de țări au depus însă plângeri la adresa Volkswagen și cer despăgubiri, iar compania este anchetată de autorități în 19 state.
Volkswagen a plătit deja amenzi și compensații în valoare de 25 de miliarde de dolari în Statele Unite, acolo unde a fost declanșat scandalul în 2015. Aproape un milion de posesori ai modelelor în cauză au fost despăgubiți în SUA, dar asemenea compensații nu au fost oferite și în alte țări. Motoarele vizate sunt unitățile EA 288 vândute peste Ocean și EA 189 comercializate în restul lumii.
Un alt membru al Grupului Volkswagen, Audi, se află, la ora actuală, sub anchetă, iar CEO-ul companiei, Rupert Stadler, se află printre suspecții acuzați de fraudă și de publicitate mincinoasă.
Scandalul a început în septembrie 2015, atunci când Agenția pentru Protecția Mediului din Statele Unite a făcut publice datele Dieselgate.