Primăria București a anunțat că va închide pentru mașini o serie de străzi în fiecare weekend pentru a încuraja mișcarea în aer liber.
Începând cu data de 22 mai, Primăria București va transforma în fiecare weekend o serie de străzi în zone pietonale. Măsura este luată în contextul pandemiei de coronavirus pentru a încuraja mișcarea în aer liber și folosirea mijlocelor de transport alternativ.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a declarat: ”Odată cu trecerea de la starea de urgență la starea de alertă, și având în vedere restricțiile de funcționare a spațiilor de alimentație publică și de divertismnt impuse de pandemia de coronavirus, bucureștenii vor dori cu siguranță să se plimbe mai mult prin oraș și, pentru a încuraja atât mișcarea în aer liber, cât și mijloacele de transport alternativ, am decis să instituim, în weekenduri, pe anumite artere din centrul orașului, zone pietonale, de promenadă, unde circulația mașinilor să fie interzisă”.
Vor exista șapte zone care vor fi transformate în zone pietoneale în fiecare weekend:
• Zona 1 – stradă Polonă (de la bd. Dacia) – strada A.D. Xenopol – strada Dionise Lupu – strada C.A. Rosetti – strada J.L. Calderon (de la strada C.A. Rosetti) – strada I.L. Caragiale – strada Icoanei – strada A. Vlaicu.
• Zona 2 – Calea Victoriei (de la bd Regina Elisabeta) – strada Eforie – strada Domnița Anastasia – strada ing. A Saligny – Splaiul Independenței.
• Zona 3 – bd Eroilor – Eroii Sanitari – piața Operei – strada Dr. J. Lister – strada Dr. Gr. Romniceanu.
• Zona 4 – strada E. Quinet (de la strada Academiei) – strada Biserica Enei
• Zona 5 – bulevardul Dacia – bulevardul N. Bălcescu – strada G. Enescu – Calea Victoriei.
• Zona 6 – strada G. Enescu – N. Golescu – Calea Victoriei – strada C.A. Rosetti – bulevardul N. Bălcescu.
• Zona 7 – bulevardul Unirii (între Piața Constituției și locala de vest a pieței Unirii).
Zonele vor fi închise de vineri, ora 18.30 până duminică ora 21.00. Rezidenții și vehiculele serviciilor de urgență vor avea acces în zonele pietonale.