Echipajul Domide şi Nistor – lideri în prima zi a trofeului “Paul Badea”

Campionatul Național de Rally Raid sezonul 2015 a debutat vineri, 22 mai, la Satu Mare cu prima etapă, Trofeul “Paul Badea”.

La categoria auto liderii primei zile au fost sătmărenii Ovidiu Domide și Daniel Nistor care concurează cu un Nissan Patrol. Prima etapă a campionatului, ”Trofeul Paul Badea”, ce se desfășoară în perioada 22 – 24 mai, a reunit la start participanți din țară dar și din străinătate.
Startul oficial al etapei de debut a avut loc la ora 16:00 în Piața Libertății și a fost dat de riderul Mani Gyenes, dublu câștigător la clasa moto a Raliului Dakar.

Roxana Ciuhulescu a fost invitata specială a cursei de la Satu Mare, ea fiind și gazda startului. Înainte de startul oficial, la propunerea vedetei, s-a ținut un moment de reculegere în memoria regretatului Paul Badea.
Paul Badea a fost poate cel mai bun prieten al motorsportului românesc și îi dedicăm această cursă.”, a declarat Roxana Ciuhulescu.
După startul oficial a avut loc prologul pentru stabilirea ordinii de start, iar echipajul format din Ovidiu Domide și Daniel Nistor a scos cel mai bun timp și au plecat primii pe proba specială CBA (25,5 km) . La finalul zilei sătmărenii se află pe primul loc în clasamentul general.

Deliciul publicului a fost antrenamentul de la clasa moto&ATV și Rally Taxi, unde curioșii au putut să experimenteze rolul de copilot alături de piloții din competiție.

Trofeul ”Paul Badea” continuă și sâmbătă, 23 mai, când participanții vor parcurge începând cu ora 9:00 o distanță totală de 268,96 km în zona Codrului, pe traseul Homorodul de Sus – Chilia – Homorodul de Jos – Sâi – Poiana Codrului.
La ora 14:26 se va da startul PS4 pe  traseul creionat între Homorodul de Sus – Homorodul de Mijloc – Viile Satu Mare – Medișa și Solduba.Etapa de la Satu Mare găzduiește, pe parcursul celor 3 zile, și o expoziție auto unde pot fi admirate modele ale brandurilor Mercedes, Skoda, Dacia, Renault, Nissan și Toyota.
Campionatul Național de Rally Raid este organizat de A-CAR România, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv cu sprijinul Primăriei Satu Mare și a Consiliului Județean Satu Mare.

Trofeul ”Paul Badea”, top 10, ziua I, clasa auto

 

 Nr.
conc.
 Grupa / Clasa  Pilot/Copilot  Autovehicul Timp total realizat
1 110 T1.2 Ovidiu Domide/Nistor Daniel Nissan Patrol 00:22:36
2 6 T1.2 Vincenzo Canzi/Lorenzo Duse Isuzu 00:24:23
3 9 T1.3 Mauro Selvatico/Guidode Sabbata Nissan Patrol 00:26:02
4 117 T1.1 Berger Dan/ Goran Gabriel Jeep Cheroke 00:26:06
5 111 T1.3 Chiriguț Horea/Guță Cristian Suzuki Grand 00:26:19
6 160 T1.1 Rusu Adrian / Nagy Adrien Opel Frontera 00:28:04
7 125 T1.1 Ban Mihai/Dobrișan Marius Kia Sporage 00:37:47
8 4 T1D Kristian Zsolt/Kristian Daniel Suzuki Vitara 00:49:25
9 7 T1.2 Bordon Mauricio/Butoi Diana Maria Ssangyong 01:30:00
10 113 T1.2 Leonte Mihai/Stoica Mihai Arover 01:30:00

 

 

1 thought on “ Echipajul Domide şi Nistor – lideri în prima zi a trofeului “Paul Badea””

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top