Economie în formă PureTech

Grupul PSA intră în hora motoarelor supraalimentate cu 3 cilindri, folosind o capacitate cilindrică superioară concurenților, de 1,2 l, cu scopul de a echilibra balanța între performanțele dinamice și cele ecologice.

Peugeot poate fi considerat unul dintre pionierii trendului de downsizing din industria auto și, cu toate acestea, francezii au preferat să privească de pe margine cursa scăderilor spectaculoase în materie de capacitate cilindrică din ultima perioadă. Producătorul din hexagon a debutat în clasa motoarelor pe benzină supraalimentate încă de acum aproape un deceniu, atunci când a colaborat cu BMW pentru dezvoltarea motoarelor indicativ THP cu patru cilindri, 1,6 litri, în diferite versiuni de putere. De-a lungul anilor, propulsorul 1.6 THP a fost montat sub capota unui număr considerabil de modele Peugeot, Citroen și MINI, cu rezultate meritorii în toate cazurile. Personal, imi amintesc cu plăcere de un drum București-Sibiu-București cu un Citroen DS3 echipat cu un astfel de motor, o mașină cu aptiudini dinamice evidente care a reușit să consume 5,5 l/100 km într-un stil de condus normal, cu mici derapaje dincolo de 5.000 rpm în cazul depășirilor. Prin urmare, Peugeot a demonstrat deja potențialul tehnologiilor de downsizing așa că aplicarea lecțiilor învățate în cazul noii game PureTech nu ar trebui să ridice probleme semnificative.

2

Diferența majoră dintre cele două generații de propulsoare ține de scăderea numărului de cilindri la 3, o cifră ce a devenit un standard în industrie atunci când vorbim de motorizări pe benzină de ultimă generație. În momentul de față, gama PureTech include și versiuni aspirate de 1 l și 1,2 l pentru unele versiuni de intrare în gamă, dar nu ne vom concentra pe ele în acest articol. Ce este important de reținut este că Peugeot a dezvoltat în paralel cele două tipuri de propulsoare, aspirate și supraalimentate, cu scopul de a optimiza costurile. Primul model ce a beneficiat de pe urma noilor tehnologii PureTech a fost Peugeot 308, ce poate fi comandat cu noul propulsor 1.2 e-THP în versiunea de 130 CP. În decursul acestui an este plănuită și lansarea versiunii 1.2 e-THP cu 110 CP, motor ce are toate șansele să devină cea mai populară opțiune în zona entry-level.

Radiografia tehnică a noului motor este destul de simplă la prima vedere, trei cilindri, distribuție variabilă și supraalimentare, dar, ca de obicei, detaliile sunt cele care fac diferența. Spre exemplu, inginerii Peugeot au acordat o atenție deosebită sistemului de alimentare, ce folosește o presiune record de 200 Bar cu injectoare poziționate central și un maxim de 3 perioade de injecție pe ciclu de combustie. Turbina poate lucra la o turație maximă de 240.000 rpm, o altă noutate în clasa motoarelor „de buzunar“. Lista de inovații poate continua pentru încă o pagină atunci când analizăm tratamentul chimic aplicat pistoanelor sau desenul camerei de combustie, dar, pentru un client, mai important este rezultatul tehnologiei decât desfășurarea ei inginerească. Peugeot se laudă cu cel mai bun compromis între cuplul la turații joase și puterea maximă dezvoltată și, cu 230 Nm disponibili de la 1.750 rpm și 95% din cuplul maxim în intervalul 1.500-3.500 rpm, suntem tentați să îi credem. În fapt, unul dintre avantajele principale ale soluțiilor supraalimentate ține de omogenitatea curbei de cuplu și de modul eficient în care șoferul o poate folosi aproape indiferent de intervalul de turație.

3

Dacă un motor diesel are un interval destul de limitat de cuplu, motorul pe benzină își poate permite o liniaritate suplimentară, ce se traduce atât prin confort cât și prin eficiență. La acest ultim capitol Peugeot anunță un consum mixt de 4,6 l/100 km și emisii de CO2 de 107 g/km, cifre valabile în cazul transmisiei standard – manuală cu 6 trepte. În cazul în care cifra de mai sus nu te dă pe spate, Peugeot a pus la cale un test destul de neobișnuit, în care a rulat un Peugeot 308 1.2 e-THP/130 CP cu un plin de combustibil non-stop până la golire. Efectuat pe pista de încercări de la Almeria, Spania, testul a avut ca rezultat un rulaj total de 1.810 km, iar un calcul simplu relevă un consum de 2,85 l/100 km. Sigur că vorbim despre un test efectuat în condiții ideale, fără trafic și cu șoferi profesioniști antrenați în condusul economic, dar, chiar și așa, potențialul noului motor este cât se poate de evident. Ambele versiuni de putere sunt oferite standard cu un sistem Stop&Start pentru a optimiza consumul în mediul urban. Timpul de răspuns al sistemului este de doar 400 ms, iar francezii promit un consum urban scăzut cu 15% grație momentelor în care motorul este oprit la staționare, procent ce poate fi considerat realist, cu atât mai mult în traficul aglomerat tipic capitalei noastre.

4

Planurile de viitor PSA includ lansarea unei transmisii automate cu 6 trepte pentru versiunea de 130 CP, cât și echiparea modelelor 208 și 2008 cu noul propulsor. Încă nu se știe ce versiuni de putere vor fi disponibile pe cele două modele de clasă mică, dar cu siguranță ele vor genera un punct de interes suplimentar. În condițiile în care Peugeot abia face față cu comenzile pentru 208 și mai nou 2008, producătorul francez demonstrează o revenire evidentă de formă, iar noua gamă PureTech poate fi impulsul de care francezii aveau nevoie pentru a reveni pe profit. Așteptăm cu interes primul test cu acest nou propulsor, pentru a ne convinge dacă entuziasmul producătorului din hexagon este îndreptățit.

5

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top