Războiul pentru alegerea viitoarei soluții tehnologice pentru propulsia automobilelor este departe de a fi tranșat. Dacă, până de curând, motoarele alternative păreau o fiță, astăzi aproape că nu există constructor serios de automobile care să nu aibă aici proiecte notabile.
Ca urmare, asistăm la eforturi pe două direcții. Pe de o parte, producătorii auto evoluează constant, iar japonezii sunt cel mai bun exemplu. La propulsia hibridă, după aproape 2,5 milioane de unități vândute, Toyota este atât de departe încât își permite deja să vândă tehnologia, recentul acord cu Mazda fiind, pe lângă o surpriză, și un mare pas înainte.
De asemenea, nici Honda nu stă, încercând să descopere nișe noi, cel mai bun exemplu fiind CR-Z, despre care putem spune că este primul model sport hibrid. În același timp, Nissan îndrăznește mai mult, încercând să treacă peste anumite etape, direct la nivelul total electric. Astfel, Leaf are ambiția să devină primul model electric vândut în serie mare, pentru asta fiind gata să contribuie și la realizarea infrastructurii pentru încărcarea bateriilor.
Având la bază și experiența Nissan, Renault are un plan ambițios de electrificare pentru parcul auto european, insistând pe ideea bateriilor de schimb. Nu de neglijat este multașteptatul Chevrolet Volt / Opel Ampera, care ar trebui să ruleze full electric aproximativ 70 de kilometri, după încărcare.
Editorial – ECO politică
Pe de altă parte, este interesant de urmărit modul în care politicul influențează global evoluția automobilului, de la declarații sforăitoare și fără viitor concret până la acțiuni aplicabile și planuri cât se poate de realiste. Firesc, cel mai simplu este să acorzi facilități fiscale, iar majoritatea statelor civilizate o fac deja.
De exemplu, Olanda acordă bonificații de până la 4000 de euro cumpărătorilor de vehicule hibride, iar aceste fonduri nu vin de la bugetul de stat, ci din banii adunați de la cei cu motoare poluante. Aici trag încă un semnal de alarmă, referitor la modul eronat în care este aplicată la noi taxa de poluare, care nu ține cont de ceea ce scoate efectiv pe țeava de eșapament fiecare motor.
Acesta este cel mai simplu criteriu, care ar duce la valori corecte și fără echivoc ale taxei. În afară de taxe, marile guverne caută soluții și pentru infrastructura impusă de noile propulsoare auto (în strânsă legătura cu furnizorii locali de energie) și, foarte important, pentru obținerea ecologică a energiei electrice. Altfel, doar vom muta poluarea din marile orașe către termocentrale. Oricum, am ajuns la un prag de unde evoluția are nevoie de un sprijin politic global.
Doar așa este posibil, de exemplu, să fie realizată o rețea națională de alimentare pentru vehiculele electrice sau să fie standardizate echipamentele de alimentare. Fără implicarea statelor, nu va putea fi convins fiecare individ în parte să fie ECO pe banii lui, chiar dacă diferența de costuri între unul model clasic și unul neconvențional scade continuu.
