EDITORIAL: In memoriam Radu Grozea

In memoriam Radu Grozea

Sunt doar câteva ore de când ne-a părăsit, prea devreme, un Senior. Iar cuvântul Senior trebuie, de această data, să includă mult mai mult decât numărul anilor. Radu Grozea a fost un adevărat Senior al educaţiei alese, al elocvenţei prin care îşi susţinea convingerile, al sportului cu motor din România şi al nostru… al ziariştilor auto.

Pasiunea pentru motoare i s-a tras din copilăria petrecută în anturajul curselor de la Arcul de Triumf, unde  a respirat mirosul de benzină alături de aşii ghidonului şi volanului din anii ’50.

Cei mai mulţi dintre noi nu ne născusem când, în 1969, împreună cu un grup de prieteni, a construit primele două karturi din România. În 1974 a devenit membru fondator al Federaţiei Române de Automobilism şi Karting şi a cucerit două titluri, în prima ediţie a Campionatului Naţional de Karting.

Prestigioasa carieră de pilot a fost completată de o prolifică activitate de constructor: a proiectat şi construit 14 modele de kart-uri. Aşa s-a ajuns la o fabricaţie de serie în care, în anii ’80, s-au produs 3.800 de kart-uri, dintre care multe mai sunt în uz şi astăzi! Cea mai importantă performanţă realizată în toţi aceşti ani, în karting-ul românesc, o constituie cele 5 cluburi pe care le-a înfiinţat şi pe care le-a „urcat” pe cea mai înaltă treaptă a clasamentului sportiv naţional.

În aceşti aproape 45 de ani petrecuţi alături de karting, fiecare picătură de energie a consumat-o pentru crearea, dezvoltarea şi, uneori, salvarea acestei ramuri sportive. A fost mereu alături de tinerele talente şi a ştiut să găsească resurse nebănuite pentru a lucra alături de copii. Sigur, sunt multe câștiguri rămase după Radu, dar cel mai important mi se pare faptul că, altruist congenital, avea în minte în primul rând copiii.

De asemenea, probabil că nu există ziarist auto adevărat în România care să nu fi trăit în umbra lui Radu, care să nu fi fost ajutat cumva de el, sau care să nu fi primit măcar un sfat de la Seniorul nostru. Cei mai mulţi dintre noi eram copii în 1989, când Radu a sărit gardul televiziunii, venind alături de Caramitru şi Dinescu, unde a început un proces de educare tehnică a noastră, a tuturor. Enciclopedie de cultură auto veritabilă, Radu a stat la baza unor emisiuni de referinţă, dedicate sportului cu motor şi automobilelor în general.

Radu a fost un om drept, care nu a acceptat niciodată impostura şi a fost punctul înţelept de echilibru dintre noi, membrii Asociaţiei Presei Auto din România. E greu să ne găsim cuvintele ca să-i mulţumim pentru activitatea lui, mai ales în momentele grele şi pentru tăria prin care a crezut în menirea breslei ziariştilor auto.

Una peste alta, Radu tocmai şi-a încheiat periplul prin viaţă ca „om liber şi de bune moravuri”, aşa cum şi-a dorit.

La revedere, celui mai boem dintre ziarişti şi celui mai ziarist dintre boemi!

La revedere, prieten drag! Îţi mulţumesc că m-ai primit alături de tine deşi, poate, nu meritam!

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top