Au trecut aproape 7 ani de cand am patruns, usor nepregatit in universul numit presa auto. De atunci au aparut zeci de numere de revista, de proiecte speciale si s-au scris sute de mii de semne insirate pe mii pe pagini.
Desi nu am prins vremurile bune ale presei, am auzit povestile colegilor mei mai norocosi. Bugete de marketing generoase, publicatii cu tiraje la care azi putini mai viseaza. Pe vremuri lumea citea, iar oamenii care scriau aveau de partea lor entuziasmul si vointa de a se perfectiona de la numar la numar.
Azi, au ramas o mana de reviste auto si cate doi-trei oameni in fiecare redactie. Din cei pe care ii intalneam acum sapte ani cand participam la prima mea lansare internationala au ramas cativa, unii pe la reviste, altii pe la diferite proiecte online. Multi au renuntat pe parcursul anilor, fortati de diferite imprejurari, de la inchiderea titlurilor pana la reducerile de personal si de salarii. In locul lor au venit oameni noi sau pur si simplu a ramas un scaun gol pana cand publisherii le scoteau si pe alea la licitatie. Multi dintre, ei abia iesiti de pe bancile facultatilor, au incercat sa compenseze lipsa de experienta prin entuziasm, iar cateodata chiar le-a iesit. Din pacate, pana si acest entuziasm are o limita, iar o mare parte dintre ei au trecut deja presa intr-un sertar cu amintiri placute. In lipsa oamenilor cu experienta, care sa ii ghideze catre nivelul urmator, unii tineri au ramas doar eterne sperante.
In primii mei ani de presa auto, citeam fiecare articol scris de concurenta si ma enervam enorm de fiecare data cand cineva puncta un aspect mai bine ca mine. Era o chestie de orgoliu si dupa cateva minute de frustrare deja ma gandeam la viitorul articol. Faptul ca altii erau mai buni ca mine ma motiva, le retineam numele si data urmatoare cand ma intalneam cu el incercam sa il observ. Incerc sa fac asta si azi, dar, cu riscul de a fi considerat lipsit de modestie, este destul de greu sa gasesc un articol in care cineva si-a dat interesul suficient de mult cat sa ma enerveze ca pe vremuri.
Ma intreb care este viitorul presei in general, azi, cand toti promoveaza on-line-ul ca singura solutie de supravieture. Intr-un scenariu ideal, toti oamenii buni care au plecat in ultima perioada ar putea trece cuvintele scrise pe hartie pe ecranul calculatoarelor. Din pacate asta este o utopie, pentru ca, pe cat de laudat este online-ul pe atat de greu este sa capitalizezi de pe urma lui. Cu reclama putina platita prost, este greu sa tii oamenii buni, iar scaderea calitatii ne mentine in acelasi cerc vicios in care nu poti investi fara sa ai incasari si problema presei scrise de azi devine problema presei online de maine.
As vrea sa cred ca asta este doar problema presei auto, daramata de picajul pietei auto, dar, in realitate, problema este generala. De la presa glossy, pana la ziare si reviste de toate felurile, toti se confrunta cu un viitor incert. Nici TV-ul nu mai este ce era odata, iar asta demonstreaza ca deprecierea meseriei de jurnalist nu sufera exceptii.
Acum trei zile citeam blogul unui coleg de presa care, dupa aproape doua decenii de jurnalism a ales sa puna condeiul in cui si sa se apuce de altceva. L-am intalnit de doua ori, l-am citit rar deoarece nu eram in acelasi domeniu, dar regret ca nu am facut-o. La cat de frumos scrie pe blogul lui, sunt sigur ca am ratat texte interesante si nici nu voi mai avea ocazia sa imi repar greseala. Imi place de el pentru ca scrie fara regret despre anii in care a lucrat la diferite ziare desi nu are mare lucru sa arate de pe urma muncii lui. Multi ar fi plecat din presa injurand si ar fi incercat sa uite cat de curand zecile de ore pierdute in fata monitorului cu scopul de a modifica o fraza care sa sune bine. Nu si el. El regreta mai degraba viitorul presei, pentru care, oricat de optimist ai putea fi, nu iti poti imagina un deznodamand pozitiv. Sa fie tara de vina pentru ca locuitorii sai nu mai au acea sete de cunoastere? Sa fie de vina noile vremuri in care totul se afla la un click distanta? Sa fie hartia prea grea si plumbul prea nociv? Nu cred.
In strainatate, presa nu o duce la fel de bine ca in perioada pre-criza, dar rezista, performeaza in continuare si are un viitor. Toata experienta redactiilor occidentale, tot talentul oamenilor care le compun, creeaza continut. Acum zece ani acest continut era asternut pe hartie, acum el ajunge si pe ecranele mari si pe ecranele mici si pe facebook si pe twitter. Intr-un fel, ideea de presa este mai relevanta acum ca niciodata, deoarece poate ajunge, in diferite forme, catre un public cat mai larg. La ei, inca mai are cine sa scrie. Oare cum va fi la noi?
