Compania britanică Lotus, deținută de chinezii de la Geely, va produce ultimul său model cu motor termic, Elmira, începând din acest an. Înainte de 2030, toate mașinile mărcii vor fi electrice.
Britanicii de la Lotus Cars se află printre companiile care au în plan o trecere accelerată la propulsia electrică. Matt Windle, CEO-ul companiei a anunțat că, de la finalul anilor 2020, Lotus va dezvolta doar mașini cui motoare electrice.
„Am luat decizia ca, după modelul Elmira care se află în curs de dezvoltare, să trecem direct la vehicule electrice”, a declarat Windle.
Cum modelul Elmira va fi prezentat în vara acestui an, mai exact pe 6 iulie, și va ajunge la clienți în 2022, primul vehicul 100% electric al mărcii va fi deja cunoscutul Evija, un automobil spectaculos care are un preț de 1,7 milioane de lire sterline. Acesta va ajunge la public chiar din acest an și va fi utilizat ca deschizător de drumuri pentru noua gamă de vehicule electrice a mărcii.
Deși este limpede că Evija va fi urmat destul de repede de un al doilea model, oficialii Lotus au evitat să menționeze în ce segment se va încadra acesta. Cu toate acestea, surse ale unor jurnaliști britanici susțin că al doilea model electric Lotus va fi un SUV de înaltă performanță. Iar informația pare corectă dacă avem în vedere că Matt Windle a menționat deja viitorul model va fi asamblat pe platforma Evolution dezvoltată intern, și va avea ADN-ul sportiv Lotus, chiar dacă va concura într-un nou segment pentru marcă.
Platforma pomenită de șeful Lotus, Evolition, va fi utilizată atât de compania din Marea Britanie cât și de alte mărci ale grupului Geely, însă nu este clar dacă ea va ajunge și la mașinile Volvo, marcă deținută, de asemenea, de Zhejiang Geely Holding.
În schimb, este tot mai limpede că Lotus lucrează împreună cu francezii de la Alpine, divizie a grupului Renault, pentru a realiza o cu totul diferită platformă. Aceasta se va afla atât la baza unui viitor model al mărcii britanice cât și la cea a unui urmaș al lui Alpine A110 care va ajunge pe piață la mijlocul acestui deceniu.
– Renault va transforma Alpine într-un brand 100% electric
– Noi informații despre Lotus Evija- hypercarul 100% electric de 2.000CP (VIDEO)