Enel X a anunțat instalarea a 25 de stații de încărcare pentru mașinile electrice în 12 orașe. Stațiile vor fi instalate în centrele comerciale, prin intermediul unui parteneriat cu dezvoltatorul imobiliar NEPI Rockcastle.
Stațiile de reîncărcare rapidă sunt instalate în centre comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle din București, Sibiu, Deva, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Mureș, Drobeta-Turnu Severin, Timișoara, Buzău, Galați, Brăila, Târgu-Jiu și Satu Mare. Acestea acoperă o distanță de aproximativ 1.000 de kilometri pe drumurile principale din România, urmând a conecta orașe din sudul, centrul și vestul țării.
25 de stații Enel X în centre comerciale
„Continuăm planul de a dezvolta infrastructura de reîncărcare pentru șoferii care optează pentru mobilitatea electrică, apăsând pedala de accelerație spre tranziția energetică și spre o economie sustenabilă. În România, avem un plan ambițios anul acesta pentru extinderea lanțului de stații de încărcare, pentru a încuraja un transport durabil. Suntem deja prezenți de la est la vest și ne-am propus să conectăm și partea nordică a țării de cea sudică. Acum, prin rețeaua creată de Enel X în România , orice șofer poate traversa țara de la Timișoara la Constanța la volanul unui vehicul electric, fără emoții”, a declarat Mihai Mardale, Head of e-Mobility, Enel X România.
Cele 25 de stații oferă încărcare simultană pentru două mașini electrice. Vor fi 11 stații de tip JuicePump (având atât încărcare rapidă DC la 50 kW, cât și încărcare AC la 22 kW), cât și alte 14 de tip JuicePole (2 x 22 kW AC).
Cu aceste unități, numărul punctelor de reîncărcare instalate de Enel X România în toată țara depășește 120.