Un studiu realizat de Federația Europeană pentru Transport și Mediu (T&E) arată că multe dintre proiectele din Europa destinate unor noi uzine de baterii riscă să fie pierdute din cauza subvențiilor oferite de China și SUA pentru astfel de facilități.
Aflată în plin proces de dezvoltare a unei industrii auto fără emisii de CO2 și cu ambiții mari de a revoluționa transportul prin potențiala interzicere a vânzărilor de mașini cu motoare termice, Europa își poate vedea întregul proiect blocat de resursele insuficiente.
Un studiu realizat de T&E, grup de lobby pentru susținerea transportului nepoluant cu mare influență la Bruxelles, arată că mai mult de două treimi (68%) dintre proiectele de dezvoltare ale unor unități de producție a bateriilor litiu-ion planificate pentru Europa riscă să fie amânate, reduse sau chiar anulate.
Astfel, așa-numitele gigauzine Tesla din Berlin, Northvolt din nordul Germaniei sau Italvolt de lângă Torino se numără printre proiectele care ar putea fi rămâne doar simple intenții. Conform studiului T&E, principalul motiv pentru o astfel de perspectivă este planul american de subvenționare a investițiilor pentru mașini electrice din SUA.
În acest context, Transport & Environment (T&E), federația care a realizat studiul, solicită autorităților europene atât sprijin financiar pentru companiile care au în plan investiții destinate creșterii producției de baterii pentru mașini electrice și hibride, cât și procese mai rapide de aprobare pentru proiectele de investiții din domeniu.
Conform T&E, o capacitate de producție a bateriilor de 1,2 TWh – echivalentă cu 18 milioane de mașini electrice – prezintă un risc mare sau mediu de a fi întreruptă sau pierdută. Fără aceste noi megauzine, Europa nu va își va putea asigura necesarul de baterii estimat pentru 2030 și va fi forțată să apeleze la importuri costisitoare de la rivali economici.
„Producția de baterii din UE este prinsă în focul încrucișat dintre America și China. Europa trebuie să acționeze sau riscă să piardă totul. O politică industrială ecologică axată pe baterii, cu sprijin la nivelul UE pentru creșterea producției, este urgent necesară pentru a reacționa la subvențiile americane și la anii de dominație a Chinei”, consideră Julia Poliscanova, director al T&E.
Studiul T&E, care a evaluat proiectele a 50 de gigauzine destinate pieței europene, arată că state precum Germania, Ungaria, Spania, Italia și Marea Britanie vor pierde cel mai mult dacă producătorii de baterii își schimbă planurile atrași de subvențiile din China și SUA.
Conform realizatorilor studiului uzina de baterii a Tesla de lângă Berlin prezintă cel mai mare risc de a avea fi amânată după ce compania americană a anunțat că se va concentra pe producția de celule în SUA pentru a profita de stimulentele prevăzute de Legea pentru Reducerea Inflației (IRA).
Există un risc mediu și pentru gigauzina planificată de Northvolt în Heide, Germania, deoarece compania și-a asigurat doar o parte din finanțare și nu a început construcția. De asemenea, CEO-ul Northvolt a declarat în octombrie anul trecut că ar putea amâna proiectul din Europa pentru a acorda prioritate expansiunii în SUA.
Uzina de baterii Italvolt, al cărui CEO a fondat și proiectul deja eșuat Britishvolt, riscă să fie lăsată în așteptare în favoarea proiectului Statevolt din California asumat de același investitor.
Studiul dezvăluie, de asemenea, semne de întrebare pentru proiectele din Serbia și Spania ale InoBat, companie care și-a asigurat recent stimulente pentru dezvoltarea unei gigauzine în Indiana (SUA) alături de o companie americană.
În semnalul său de alarmă, T&E notează și estimarea Bloomberg NEF care arată că, după ce a deținut o cotă de 41% din investițiile proiectate pentru uzine de baterii Li-Ion în 2021, Europa a scăzut la doar 2% în 2022.
„Răspunsul Europei ar trebui să reflecte Actul de Reducere a Inflației din SUA în atenție, simplitate și vizibilitate. Un fond central, accesibil tuturor statelor membre, ar trebui să acorde prioritate lanțurilor valorice pentru baterii, surse regenerabile și rețele inteligente. UE nu poate concura (n.n. – cu China și SUA) decât dacă are o politică industrială robustă care se concentrează pe creșterea producției și recompensarea proiectelor durabile din punct de vedere ecologic”, a declarat Julia Poliscanova.
Studiul T&E vine pe fondul intenției Comisiei Europene de a prezente pe 14 martie „Net Zero Industrial Act”, parte a răspunsului său la beneficiile fiscale și subvențiile oferite de SUA pentru atragerea lanțurilor de aprovizionare cu baterii în America.