În prezent, Porsche nu are niciun pick-up în gamă care să concureze cu viitorul Tesla Cybertruck. Cum firma din Zuffenhausen construiește și SUV-uri nu doar mașini sport, de ce nu ar construi și un pick-up? Și ar putea să se numească Traycan, o combinație între numele Taycan și R de la pick-up truck.
Porsche Taycan și derivatul său Porsche Taycan Cross Turismo se bazează pe o platformă electrică proprie. Două motoare electrice antrenează fiecare punte dând naștere unei tracțiuni integrale electrice și furnizează 761 CP cu overboost în Taycan Turbo S.
Bateria amplasată între punți alimentată la 800V se poate încărca în 15 minute până la 80%.
Citind titlul, probabil că mulți au crezut că este vorba de o păcăleală de 1 aprilie. Dar nu este așa însă pe de altă parte nu este vorba nici de un model anunțat oficial de Porsche.
Porsche nu a anunțat nimic oficial că ar intenționa să construiască un pick-up însă un designer CAS din Franța, Adel Bouras, care a lucrat mai mulți ani pentru mai mulți producători din sudul Germaniei a prezentat această idee publicată de revista germană auto-motor-und-sport.
Stilistic, Traycan este o combinație între Taycan și Macan și am remarcat ideea interesantă cu banda LED îngustă care se întinde pe toată lățimea mașinii și unește cele două faruri. Apoi, notăm proiectoarele de ceață rotunde, montate relativ sus, cu patru LED-uri,tipice Porsche.
Pentru o prezență mai impozantă, pasajele roților nu sunt rotunde ci dreptunghiulare iar capota este destul de plată.
Montantul central este foarte lat și are și rol aerodinamic. Fiind un pick-up cu înclinații sportive, bena nu este prea generoasă, iar în spate se observă aceeași idee îmbrățișată și de Porsche cu o bandă îngustă LED care unește stopurile și pe care este inscripționată numele Porsche.
În spate, pentru a sublinia ideea de Porsche, se observă un difuzor ca la mașiniule sport și două țevi false de eșapament.
Nu știu dacă Porsche va construi vreodată acest pick-up dar designul e interesant și poate designerii de la Porsche se vor inspira din această idee.