Viitorul SUV compact Alfa Romeo Tonale a fost deja surprins pe circuit în hainele de serie. Tonale va concura cu BMW X2, Volvo XC40, Mercedes GLA și Range Rover Evoque și se lansează în 2020. Mașina de serie este foarte apropiată de conceptul prezentat în primăvara acestui an la salonul de la Geneva.
Este cât se poate de real: Tonale a venit în persoană să simtă sub gume asfaltul circuitului din Vairano! Bine, momentan îl străbate la pas, fiind doar un concept care se poate doar deplasa, fără a bate recorduri, însă la jumătatea anului 2020, când va apărea modelul de serie, altele îi vor fi aspirațiile. Prezența sa intrigă… greutatea tradiției italiene ce răzbate din fiecare element al caroseriei este desăvârșită de linii simple într-un desen firesc, omogen. Iar noi, care vedem atâtea mașini, vă putem asigura că o asemenea frumusețe se naște o dată la o sută de modele.
Modelul de serie păstrează aproape în totalitate designul conceptului
Sigur, mulți producători pot să deseneze concepte sexy, dar, așa cum ne destăinuie Enrico Gobetto, head of operations pentru zona EMEA, șef peste o echipă de 200 de designeri, centrul de dezvoltare din Torino a păstrat într-o proporție covârșitoare desenul și la modelul de serie.
„Puține lucruri se vor schimba la versiunea finală. Plafonul va fi puțin mai înalt, farurile ceva mai late, din motive de omologare, și vom monta oglinzi în locul camerelor retrovizoare. Vom păstra blocurile optice cu trei elemente, ca un tribut pentru SZ/RZ și 159/Brera/Spider”.
Deși plin de elemente din istoria Alfa, Tonale nu are un aer retro. Dimpotrivă, este proaspăt și modern. Iar asta i se datorează în principal grecului Alexandros Liokis, un tânăr îndrăgostit iremediabil de marca italiană și care a trasat primele schițe ale lui Tonale. Primul lucru pe care îl observi la Alex este tricoul său cu simbolul V6 Busso, care-și expune provocator inconfundabilele galerii de admisie cromate. Apoi, observi tatuajul de pe brațul drept, cu silueta unui Citroen DS: „a fost prima mea mașină de epocă”, spune Alex cu un zâmbet blând și o voce calmă. El a desenat Alfa Romeo Gloria, care în 2013 a fost expus la Salonul Auto de la Geneva. El i-a atribuit lui Alfa Romeo Tonale linii care nu-și au izvorul în lumea SUV-urilor, ci vin de la GT, SZ și chiar Giulietta SS, de la care a preluat filosofia cu capota motorului mai avansată decât zona inferioară a botului. Luneta cu baza în formă de V preia tema lansată în 1937 de 8C 2900B și reluată în 2005 de Brera.
Un nou SUV Alfa Romeo? Italienii lucrează la un crossover sport compact
Tripticul cu rădăcini în istorie este închis de instrumentele de bord cu două cadrane (acum digitale), pe care atâția alfiști le-au avut în fața ochilor de-a lungul timpului. Nu se vor pierde pe drum nici afișajele temperaturii de pe gurile de ventilație, nici consola centrală asemănătoare unui mușchi și care, în lumina de fundal pulsantă, pare însuflețită de bătăile inimii.
Totuși, sugestiile oficialilor ne indică înlocuirea display-ului central cu unul floating, ce va putea fi comandat fie tactil, fie din controller-ul rotativ de tip iDrive. O altă inovație va fi mutarea selectorului modurilor de rulare DNA (numit e-DNA, dată fiind apariția noului mod de rulare pur electric), de pe tunelul central în apropierea volanului, în centrul atenției șoferului.
Proporții compacte similare cu ale conceptului și cu ale rivalilor
Sigur, rămân câteva dileme la care primim răspunsuri evazive, precum cea legată de proporțiile modelului de serie: „am reușit să le păstrăm destul de fidel”, ne spune Enrico Gobetto, cu o satisfacție vizibilă pe chip.
Platftorma tehnică nu este Giorgio a lui Alfa Giulia/Stelvio deoarece este prea scumpă ci platforma lui Jeep Compass, mai accesibilă, și care permite și adoptarea propulsiei Plug-In Hybrid cu tracțiunea integrală electrică.
Sigur, ne așteptăm ca reglajul trenului de rulare să fie reglat cu totul altfel decât la Jeep Compass pentru a face față lui BMW X2.
Cu plug-In Hybrid alături de diesel și benzină
Tonale va prelua motoarele diesel și benzină de top de la Compass cuplate cu cutiile manuale cu 6 trepte sau automate cu 9 trepte. Nu va lipsi nici propulsia Plug-In Hybrid introdusă la Compass care combină noul motor turbo de 1,3 litri la puntea față cu un motor electric la puntea spate, ansamblul livrând în total 240 CP.
Alfa Romeo Tonale, al treilea model din noua gamă Alfa, este crucial, iar italienii nu-și permit să greșească. El trebuie sa confirme reconstrucția lentă, dar sigură a unei imagini excepțional de sportive începută în 2015 cu Giulia și continuată un an mai târziu cu Stelvio. Tonale trebuie să aducă volumele necesare care să crească vânzările Alfa peste 400.000 unități anual.