Crewe – În urmă cu 75 de ani, în luna iunie 1938, în Pyms Lane a fost aşezată prima cărămidă ce a marcat începutul cunoscutei fabrici Bentley din Crewe.
La origine, fabrica a fost construită pentru a produce motoarele Merlin, care alimentau avioanele de luptă Spitfire şi Hurricane, unitatea găzduind acum peste 3.600 de angajaţi Bentley care au produs, numai anul trecut, peste 8.500 de maşini Bentley pentru clienţii cu gusturi rafinate de pretutindeni.
„Acest moment reprezintă o piatră de hotar în istoria fabricii din Crewe”, a comentat Kevin Rose, Member of the Board for Sales, Marketing and Aftersales în cadrul Bentley. „Am avut multe realizări şi avem în continuare, aici la fabrică – de la construcția propriu zisă a clădirii originale până la producţia de maşini care reprezintă apogeul automobilelor de lux, an de an, de mai bine de 60 de ani.
Investițiile continue, atât în produsele, cât și în facilitățile noastre, au făcut posibile aceste realizări, alături de cei peste o mie de angajați care au lucrat atât de intens pentru a face compania și centrul de producție să se bucure de atât de mult succes”, a completat Kevin Rose.
În lunile care au precedat ziua de 20 iunie 1938, Rolls Royce, care deţinea atunci Bentley, căuta să extindă producția de motoare Merlin. Compania a luat în considerare mai multe zone diferite, dar a identificat Crewe pentru calitatea și disponibilitatea inginerilor și pentru legăturile foarte bune de transport.
Terenul ales a fost Ferma Merrill, din Pyms Lane, de 60 de acri, achiziționat pentru suma de 99£ per acru. Nivelarea terenului a început imediat și, în octombrie 1938, a început producția, cu 500 de motoare construite și 2.000 de angajați în fabrică până la sfârșitul anului 1939.
Inaugurarea noii fabrici a avut rezultate remarcabile în zona extinsă a localităţii Crewe, fiind construite 2.000 de case noi și mare parte dintre acestea găzduind angajaţi.
Producţia a evoluat rapid, şi, până în 1945, peste 15.000 de motoare aero au fost construite în momentul în care s-a decis ca fabrica să se concentreze mai mult pe construirea de maşini. Un an mai târziu, a fost construit primul model Bentley Mk VI.
Producţia de maşini şi-a menţinut ritmul şi continuă să progreseze, casa maşinilor Bentley din Crewe fiind considerată un centru de excelenţă al grupului Volkswagen, pentru departamentele speciale în care sunt fabricate ornamentele din lemn şi din piele.