Iubesc Italia! Iar cel mai mult îmi place că și la italieni, ca de altfel și la români, timpul este relativ. Să-mi spună mie cineva că mijloacele de transport în comun se țin de orar sau că minutul italian are 60 de secunde nemțești. Eu aveam să aflu pe pielea mea cum o oră de istorie durează…trei ore! Foto: Bogdan Grigorescu
Am ajuns în faimosul oraș peninsular cu o țintă clară: să fac o oră de practică în laboratorul de istorie, numit Muzeul Auto din Torino. Fără profesor, fără un plan riguros, fără vreo restricție impusă. Doar eu, pe post de elev autodidact și zecile de bătrâne doamne pe post de subiecte de studiu captivante. Iată-mă, deci față în față cu clădirea imensă în care se ține cursul de istorie. Pare un OZN aterizat pe colina de lângă fluviul Pau, pentru că, odată cu renovarea din 2011, clădirea a căpătat un aer futurist. La fel și uriașa sală de la intrare, un spațiu deschis cu suprafața de 1.000 mp, pereții din aluminiu și plafon vitrat.
Îmi bate inima puternic, pentru că știu că sub mine se află, ascunse într-un garaj, alte doamne venerabile, unele recondiționate, altele purtând patina timpului, toate așteptându-și locul printre cele peste 200 de exponate, pentru a fi admirate de vizitatori. Mă conectez la rețeaua Wi-Fi a muzeului, descarc gratuit aplicația oficială și urc direct la al treilea nivel. Dau imediat cu ochii de replica mașinii lui Da Vinci, o minune a anului 1478, propulsată de arcuri lamelare și folosită la transportul echipamentelor teatrelor. Este primul vehicul capabil să se deplaseze prin mijloace proprii: arcurile se tensionau manual, învârtind o rotiță, iar la eliberarea piedicii, mașina pornea. E drept – nu avea direcție, deci destinația era necunoscută.
La fel ca și mașina cu abur a lui Cugnot, a doua mostră de mobilitate din istorie, apărutăîn 1769. Nu avea direcție, nici frână, de aceea a sfârșit lipită de zid după prima plimbare. Avea 4 tone, trei roți și doi cilindri și atingea amețitoarea viteză de 4 km/h. Amuzat, intru în încăperea următoare. Întâlnesc o trăsură din 1854, nu trasă de cai pursânge, ci…împinsă de cai putere. Avea soluție ”totul spate”, prindea 8 km/h, dar nu îndeplinea normele Euro6b, consumând 30 kg de cărbuni pe oră.
Registrul se schimbă și apare obuzul Jamais Contente, propulsat de motor electric și care, în 1899, dobora recordul de 100 km/h.
De aici începe nebunia: deschid șampania pentru a sărbători nașterea industriei auto! Pătrund în următoarea încăpere, unde descopăr primul model break – puternicul și rapidul Mercedes 8 HP, capabil să atingă 35 km/h, primul ”best-seller” al companiei germane: 1175 exemplare au fost comercializate în 1899 și 1900! Lângă el – unul dintre cele două exemplare ”în viață” ale modelului 4 HP din 1899, primul Fiat construit vreodată. Arunc o ultimă ocheadă prin încăpere, la elegantul Renault 3 E ½ HP produs tot în 1899, cu motor monocilindru de aproape 500 cmc, răcit cu apă și merg în următoarea cameră. Acolo mă privește amenințător un exemplar Itala 35/45 HP fabricat în 1907, la bordul căruia un prinț, un mecanic și un jurnalist au străbătut distanța de 16.000 km dintre Paris și Beijing în 60 de zile, trecând prin locuri care nu mai văzuseră mașini și pe unde nu exista nici măcat combustibil. Ajung în 1910, alături de Renault Type AG, celebrul taxi parizian, dar trec repede în 1911, unde mă așteaptă Fiat 4, primul model fabricat simultan în țări de pe continente diferite: Italia și SUA. Vine primul război și în mijlocul focului încrucișat zăresc primul model din longeviva serie Rolls-Royce Silver Ghost, care a fost fabricat între 1906 și 1926, trecând de la hotelurile de lux la câmpul de luptă (exemplarul din muzeu are urme de gloanțe) și înapoi.
Perioada interbelică este marcată de apariția celebrului granturismo Mercedes-Benz 540K, cu motor de peste 5 litri și putere de 180 CP. Sar repede la al doilea război mondial, unde mi se ivește victorios dintre tranșee celebrul Jeep, un vehicul ”General Purpose” (de aici și numele Jeep, derivat din inițialele GP), folosit de armata americană.
Intră repede în peisaj două bijuterii italiene: o splendidă Lancia Aprilia din 1948, cu caroserie autoportantă studiată aerodinamic, suspensii independente pe toate roțile și motor V4, lângă care se află un superb Fiat Turbina, care a fascinat pe toată lumea în 1954 pentru că dezvoltarea sa în tunelul aerodinamic din Torino i-a permis să obțină un CX record pentru următoarele trei decenii. Îl propulsa un motor cu reacție, de 300 CP, care i-a imprimat 250 km/h în teste.
Respir adânc, cu gândul la frumusețile Italiei, dar mă ia în primire însăși macheta publicitară la scara 1:1 a zeiței franceze Citroen DS 19, cu corpul modelat de Flaminio Bertoni (deesse înseamnă zeiță în franceză). Cum credeați că pot scăpa prima Alfa Romeo din muzeu? Ne-am întâlnit privirile într-un loc ferit, aproape romantic. S-a prezentat: Alfa Romeo Giulietta Sprint, născută în 1954, numită și ”prietena Italiei”, pentru popularitatea sa uriașă.
Îi fac cu ochiul, dar trebuie să o părăsesc, pentru că după colț am întâlnire cu cea mai apetisantă italiancă după Monica Bellucci: Ferrari 308 GTB. Cu inima V8 bătând în spatele șoferului și șoldurile unduindu-se prin acele de păr ale trecătorii Passo Pordoi, libertina berlinettă a sucit mințile multor bărbați printre care, jenat, mă număr. Nu ratez ocazia și mă fotografiez cu ea.
Acum pot să cobor fericit un etaj, până la templul închinat zeului Fiat, care aduce orașului Torino atâta faimă. Îmi bucură privirile emblematicul Fiat 500 îmbrăcat în roșu, născut în 1957 și devenit un adevărat fenomen printre europeni, condus prin Roma de însuși președintele Italiei, Sandro Pertini. Continuu cu camera motoarelor, un miraj cu iz erotic pentru împătimiții de mecanică, unde celebrele modele pozează dezbrăcate de panourile caroseriei întru fericirea vizitatorilor.
Motoarele V6 de Alfa Romeo, care încă mai emană vapori de benzină în cameră, sau măcar în propria-mi închipuire, se joacă din penumbră cu simțurile derutate. Este locul unde aș petrece ore întregi, iar dacă Moș Crăciun citește aceste rânduri, îl rog să-mi amenajeze apartamentul fix așa. Îi mulțumesc anticipat și îmi continui călătoria până la secțiunea dedicată curselor de mașini.
Ferrari. Fiat. Alfa. BMW. Drugstere. Frânturi de istorie. Emoții. Italia nu se dezminte. Moșule, pot să-mi schimb dorința? Promit să nu mă mai grăbesc de data asta, mai ales că la parter intru în secțiunea finală: Design. O simt ca pe o recapitulare a tot ceea ce am învățat în ora de istorie. Mă simt verificat, ascultat, dar nu mai știu nimic, decât că am trăit un vis frumos.
Mă opresc ușor buimac, în micuța cafenea de lângă ieșire și retrăiesc momente la adăpostul aromei puternice de boabe măcinate. Trec și prin magazinul de souveniruri, de unde-mi cumpăr un magnet de frigider cu Fiat 850, prima mașină cu care m-am plimbat, în 1979. Bine, aveam doar câteva zile, dar, statistic vorbind, este prima italiancă din viața mea. Acum stau în întuneric, în fața monitorului, zâmbesc cu ochii umezi și îmi tot repet: pentru astfel de momente merită să trăiești!
