Federal-Mogul Motorparts va deschide o nouă fabrică de ştergătoare auto la Ploieşti. Noua facilitate de producţie va fi complementară uzinei de plăcuţe de frână existentă, situată tot în Ploiesti.
Potrivit furnizorului american de componente, odată cu inaugurarea noii unităţi, numărul de angajaţi pe plan local se va dubla până la finele lui 2016, de la cei 300 de oameni din prezent, la peste 600, pe lângă cele 100 de persoane concentrate în sediul central, de la Bucureşti.
Investiţiile totale Federal-Mogul în România se ridică la aproximativ 60 de milioane de dolari. Anul acesta, compania va cheltui alte 9 milioane de dolari pentru extinderea fabricii de sisteme de frânare cu o linie suplimentară de producţie.
Uzina de plăcuţe de frână funcţionează din 2012 şi a fost preluată de Federal-Mogul în 2014, de la Honeywell, odată cu achiziţionarea diviziei Friction Material.
Federal-Mogul, companie de top la nivel global în domeniul producţiei şi distribuţiei de piese, a fost infiinţată în 1899. Sediul internaţional se află în Southfield, Michigan, numărul de angajaţi ridicându-se la 50.000 de angajaţi în 34 de ţări.