Fiat a publicat un nou set de imagini cu modelul electric 500 La Prima. După lansarea inițială a noului model în versiune decapotabilă, acum a venit momentul pentru versiunea hatchback.
Prezentat oficial la începutul lunii martie, modelul electric Fiat 500 a fost disponibil inițial în versiunea de lansare numită La Prima pentru caroseria cu plafon textil. Acum, Fiat prezintă și versiunea hatchback în aceeași versiune bine dotată numită La Prima.
Noul Fiat 500 electric folosește o baterie de 42 kWh pentru o autonomie oficială de 320 km măsurată conform standardului WLTP. Modelul 500 electric poate fi încărcat la stații rapide de până la 85 kW. Motorul electric pe care îl folosește are o putere de 87 kW (118 CP) ce oferă o viteză maximă de 150 km/oră și o accelerație de la 0 la 100 km/oră în 9 secunde.
Versiunea La Prima vine cu plafon panoramic de sticlă, faruri LED, jante de 17 inch și inserții cromate la interior. Vor fi disponibile doar trei culori exclusive pentru caroserie, iar tapițeria de la interior este din piele eco. Modelul electric folosește cea mai nouă versiune a sistemului de infotainment Fiat UConnect 5.
Modelul mai este echipat cu o serie de sisteme de asistență ce permit rularea autonomă de nivel 2, cruise control adaptiv, menținerea benzii de rulare și monitorizarea unghiului mort.
Versiunea La Prima a modelului 500 nu va fi disponibilă la noi în țară, urmând ca modelul Fiat 500 electric să debuteze în ultimul trimestru al anului 2020.