Fiat Cronos sedan este numele noului model low-cost al casei italiene, berlină dedicată piețelor emergente inspirată de succesul lui Dacia Logan.
Construit pe o nouă platformă modulară, Cronos este poziționat sub actualul Tipo și înlocuiește vechiul sedan Linea bazat pe Punto, apelând la un limbaj de design complet nou.
Citește primul test drive Fiat Tipo 1.4 95 CP Pop
Cronos este un sedan de clasă mică, gândit pentru a concura cu succes într-unul dintre cele mai mari segmente de piață din America de Sud. Producătorul estimează că această clasă însumează vânzări anuale de aproximativ 300.000 de vehicule în Brazilia și încă 100.000 în Argentina învecinată, volume importante pe care Fiat este în mod evident dornic să le fructifice.
Fiat Cronos se bazează pe o gamă de motorizări aspirate pe benzină: un motor cu trei cilindri de 1,0 litri și 77 CP, un motor cu trei cilindri de 1,3 litri cu 109 cp și un motor cu patru cilindri de 1,8 litri, care are 139 CP.
Fiat va produce Cronos în Argentina. Noul model și corespondentul său cu cinci portiere înlocuiesc Punto pe piața sud-americană și asta trezește suspiciunea că mașina va fi adusă și în Europa în cele din urmă, pentru a înlocui Punto.