Doblo Panorama poate fi utilizat atât de micii întreprinzători ce doresc să transporte pasageri într-un mod stilat, cât şi de orice familie ca vehicul de zi cu zi sau de vacanţă.
- Spatiu interior foarte generos
- propulsor diesel placut in exploatare si economic
- Suspensie cam zgomotoasa
- pret cam mare de achizitie
Doblo este unul dintre cele mai populare vehicule utilitare din România, cifrele de vânzări fiind cel mai clar indiciu în acest sens. Aşadar, o nouă versiune a lui Doblo Panorama nu poate fi primită decât cu braţele deschise de clienţii autohtoni. Modelul nu a trecut printr-un simplu face lift, ci a fost revizuit complet şi construit pe o nouă platformă.
Designul este mai modern şi expresiv, ca al oricărui automobil italian, iar detaliile ce atrag imediat atenţia privitorilor sunt grila centrală proeminentă, blocurile optice extinse, oglinzile retrovizoare ce includ semnalizatoarele şi consacratele uşi laterale culisante.
Birou mobil
Interiorul lui Doblo se aseamănă destul de mult cu cel al modelului Bravo, în special în privinţa consolei centrale şi a volanului. Partea superioară a bordului nu este îmbrăcată în material textil ca la Bravo, ci este realizată dintr-un material rezistent la zgârieturi (a se citi plastic), ale cărui forme permit depozitarea unor obiecte relativ mari. Datorită compartimentării, obiectele nu vor sări în toate direcţiile în timpul mersului. În plus, acestor locuri li se adaugă şi feţele de uşi „încăpătoare” şi planşa amplasată deasupra parasolarelor.
La senzaţia de birou pe roţi contribuie şi spaţiul interior generos care îţi crează uneori impresia că lăţimea maşinii depăşeşte 2 m. Secretul este gabaritul relativ mic al scaunelor individuale şi poziţionarea lor, cei câţiva centimetri câştigaţi având un efect puternic asupra spaţului la nivelul umerilor.
Doblo Panorama dispunea, în versiunea testată, de şapte locuri. Rândul doi era ocupat de o banchetă profilată astfel încât să creeze trei locuri bine definite. În spatele banchetei se aflau două scaune individiduale ce se pot monta/demonta foarte uşor, iar aceste două locuri pot fi ocupate fără mari probleme și de pasageri adulţi.
Volumul spaţiului de încărcare variază între 790 şi 3.200 l, cu precizarea că cei peste 3 mc sunt obţinuţi prin renunţarea la rândurile doi şi trei de scaune.
Adio 1.9 Multijet
Apreciatul motor 1.9 Multijet a ajuns la finalul carierei sale, fiind înlocuit de noua generaţie de 1.6 l. Aceasta oferă cu 45% mai mult cuplu decât consacratul 1.9 Multijet, respectiv 290 Nm la numai 1.500 rpm şi are un consum mediu declarat de 5,2 l/100 km. Pentru a obţine un nivel cât mai scăzut al emisiilor a fost implementat şi sistemul Start&Stop, dar acest sistem nu este eficient decât în oraş.
Cutia este etajată pentru a face faţă atât mediilor urbane, treptele fiind relativ scurte pentru a avantaja reprizele, cât şi pentru parcurgerea drumurilor lungi sau a autostrăzilor, cea de a şasea treaptă împiedicând turarea excesivă a motorului.
Vizibilitatea este excelentă către orice direcţie, nici nu e de mirare că numele acestui model este Panorama. Confortul pasagerilor la bord este mai mult decât decent, dar nu putem vorbi de climatizare pentru toate rândurile de scaune ca la un Renault Espace.
În privinţa minusurilor amintesc suspensia un pic zgomotoasă la trecerea peste denivelări şi spatele „săltăreţ”. Suspensia, reglată pentru a suporta o sarcină mai mare decât la un automobil obişnuit, devine mult prea rigidă pe drumurile prost asfaltate. Totul se rezolvă când sunt ocupate mai multe locuri sau există ceva mai multe bagaje.
Doblo poate fi atât partenerul de călătorie al unei familii numeroase ce îndrăgeşte călătoriile, cât şi „utiliajul” cu ajutorul căruia vă puteţi mişca afacerea.
Date tehnice: | FIAT Doblo Panorama |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 1.6 Multijet |
Nr. usi/locuri | 5/7 |
Masa proprie/totala [kg] | 1430/1430 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4390/1830/1845 |
Ampatament | 2755 |
Volum portbagaj [l] | 790 (3200) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 1.6 Multijet |
Combustibil | Motorina |
Cilindree [cmc] | 1598 |
Sistem alimentare | common rail |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 77(105)/4000 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 290/1500 |
Cutie de viteze | Manuala/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 164 |
0-100 km/h [s] | 13.4 |
Consum urban/extra/mixt | 6.1/4.7/5.2 |
Emisii CO2 [g/km] | 138 |