Continuăm seria prezentărilor pentru modelele ajunse în finala competiției Best Electric Car in Romania 2021 cu reprezentantul Franței: noul Citroen e-C4.
Noua generație a modelului Citroen C4 a fost lansată în vara anului trecut, iar încă de la început francezii au oferit și o versiune full-electrică numită e-C4. Modelul electric este oferit alături de modelele cu motoare termice pe benzină sau diesel.
Citroen e-C4 în finala Best Electric Car in Romania 2021
Ajuns în finala primei ediții Best Electric Car, Citroen e-C4 are atu-ul noutății și al designului. Cu o lungime de 4.630 mm, o lățime de 1.800 mm și o înălțime de 1.525 mm, noul Citroen C4 este mai degrabă un crossover compact. Garda la sol este de 156 mm.
Modelul are un design exterior cu o serie de elemente îndrăznețe, linii moderne și o siluetă plonjată, linia lunetei aducând aminte de SUV-urile coupe. Volumul portbagajului este de 380 litri. La interior, noul C4 primește un display digital de 10 inch ce înlocuiește planșa de bord clasică. Sistemul multimedia permite standardele Apple Car Play și Android Auto, iar telefonul mobil poate fi încărcat wireless.
Modelul Citroen e-C4 folosește platforma CMP a grupului PSA și este propulsat de un motor electric de 136 CP și 260 Nm. Modelul poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 9.7 secunde, iar viteza maximă este de 150 km/oră. Energia electrică este furnizată de o baterie de 50 kWh. Autonomia oficială este de 350 km, conform standardului WLTP.
În cadrul competiției Best Electric Car in Romania, cititorii pot vota pentru Premiul de Popularitate una dintre cele șapte finaliste. Votați aici: bestelectriccar.ro