Ford a prezentat primul vehicul de pasageri full electric, al companiei, cu zero emisii – noul Focus Electric.
Ford Motor Company a dezvăluit noul Focus Electric, primul vehicul full electric produs de americani. Noua mașină cu zero emisii de CO2 și care nu folosește combustibili convenționli, va deveni vârful de gamă al companiei Ford, în ceea ce privește vehiculele hibrid, sau full electric, care vor lua cu asalt piețele din SUA și Europa (începând cu anul 2013).
“Focusul electric este noua mândrie Ford și va reprezenta port-drapelul noii game de vehicule ecologice, fiind dovada angajamentului pe care ni l-am luat în fața clienților noștri, de a le oferi o alternativă serioasă în ceea ce privește autovehiculele foarte eficiente”, a declarat Derrick Kuzak, vice președinte al Departamentului de Dezvoltare Globală Ford.
“Sistemul său de propulsie foarte avansat este foarte eficient în ceea ce privește economia de energie consumată și chiar dacă vorbim de un vehicul complet electric, acesta nu va știrbi din plăcerea șofatului. Mai mult, credem ca este unautomobil capabil să transforme modul de gândire al clienților noștri, vis-a-vis de economia de energie și de modalitățile de satisfacere ale nevoilor personale de transport.”
Focul Electric va fi lansat la sfârșitul anului 2011 și a fost conceput astfel încât să asigure toate nevoile de zi cu zi ale cetățenilor din Statele Unite. Oficialii companiei au declarat că modelul va avea un consum de energie mai bun decât cel al rivalului Chevrolet Volt și ca va fi printre cele mai eficiente vehicule alimentate de la baterii.
Se așteaptă ca o încărcare completă a blocului de baterii să dureze între trei și patru ore, prin intermediul stației speciale de 240 de volți, ce se poate utiliza și acasă, acest timp reprezentând jumătate din timpul necesar reîncărcării bateriilor ce echipează Nissan Leaf.