Ford anunță investiții majore pentru uzina de la Craiova. Peste 200 milioane de euro sunt dedicate introducerii în producție a crossoverului EcoSport, începând cu toamna lui 2017.
Bineînțeles, este vorba despre viitoarea generație a modelului de segment B, actualul EcoSport comercializat și pe piața din România din 2015 fiind asamblat în India și Brazilia. Odată cu cea de-a doua generație, însă, exemplarele destinate pieței europene vor veni exclusiv din România.
„Va fi mai arătos decat actualul model, îl vom imbunătăți la multe capitole. Anul viitor este potrivit pentru a muta productia lui EcoSport în România”, a declarat Jim Farley, președinte și CEO în cadrul Ford of Europe.
Monovolumul B-Max va fi, în continuare, produs la Craiova, EcoSport urmând să devină cel de-al doilea model Ford fabricat în România.
Cele 200 milioane euro nu vor lua exclusiv calea Craiovei, suma urmând, de fapt, să fie împărțită între centre diferite Ford, fiecare dintre ele responsabile cu una dintre etapele necesare proiectării, respectiv industrializării viitorului EcoSport.
Potrivit directorului de comunicare Ford România, Ana-Maria Timiș, nici numărul de angajați al fabricii din țara noastră nu va crește odată cu introducerea lui EcoSport pe liniile de asamblare din Craiova, nivelul actual, estimat la 2.650 de oameni, urmând să fie modificat ”dacă este nevoie”.
In 2015, uzina Ford de la Craiova a fabricat 47.967 unitati Ford B-MAX, in 2014 52.829 exemplare, iar in 2013, 68.339. Segmentul MPV-urilor este în declin pe întreaga piață europeană, necesitatea introducerii unui al doilea model în fluxul de producție al fabricii din Bănie fiind esențială pentru rentabilizarea sa.