Free Now părăsește piața serviciilor de transport alternativ din România

Serviciul de transport Free Now a decis să părăsească piața din România la finalul lunii iunie 2022. Piața de transport alternativ rămâne împărțită între Bolt și Uber.

Serviciul de transport persoane FREE NOW, operat de compania Clever Tech S.R.L., părăsește piața din România în 30 Iunie 2022, spune un anunț oficial al companiei. O decizie surprinzătoare, mai ales că Free Now înglobase aplicația Clever în 2019 și făcea parte din platforma de mobilitate deținută de Daimler și BMW.

”Transformarea Clever în Free Now va permite pasagerilor din România să folosească o singură aplicaţie pentru a găsi cea mai bună soluţie de transport, în regim de taxi sau transport alternativ, în România şi în peste 100 de oraşe din nouă ţări europene în care grupul operează – Germania, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia, Italia, Polonia, Austria şi Suedia”, se arata în comunicatul din 2019.

Free Now părăsește piața din România

În anunțul oficial, Free Now spune că se va concentra pe alte piețe din Europa. ”Încetarea operațiunilor pe această piață a fost o decizie luată cu foarte mare greutate, care va permite companiei sa se concentreze pe investiții ulterioare pe piețele cheie din Europa, în care obiectivul de a construi o platformă completă de servicii de multimobilitate se poate realiza”, spune comunicatul oficial.

Pe piața serviciilor de transport alternativ din România rămân ca principali actori Uber și Bolt, dar mai operează și servicii ca Leone Go și Elec. În trecut, în România a operat și Yango, serviciu retras la finalul anului 2020.

Via 0-100.ro

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top