Galerie foto: Ducati și talentul Elizabethei Raab

Designerii au avut intotdeauna inspirația de a crea linii spectaculoase, transpuse apoi in realitate din foi reci de tablă sau alte materiale compozite, acest lucru petrecându-se de zeci de ani; iar tradiția nu dă semne că s-ar apropia de un sfârșit.

Și unde poate fi mai vizibilă această artă a modelării metalului, decât la bolizii pe două roți? Fără a fi restricționați de multe reglementări privind formele, cum este cazul în industria auto, designerii moto pot da forme dintre cele mai spectaculoase rezervoarelor sau cadrelor pe care le concep. Uneori, aceste forme par inspirate chiar de corpul uman.

În parteneriat cu celebrul fotograf Elizabeth Raab, Ducati a gândit o ședință foto, tocmai pentru a evidenția acest lucru. Raab a avut misiunea să creeze o armonie vizuală între unele dintre cele mai apreciate modele Ducati și formele deosebite ale unor fotomodele foarte atractive. Alăturarea se dovedește a fi absolut inspirată, mai ales din perspectiva creațiilor obținute prin intermediul aparatului de fotografiat al Elizabethei. 

Ducati va oferi fotografiile realizate într-un produs printat, ediție limitată, ce va putea fi achiziționat în diverse mărimi și care va fi disponibil doritorilor pe site-ul producătorului italian de motociclete.

Sursa:
www.autoblog.com
http://www.autoblog.com/2011/02/01/ducati-and-elizabeth-raab-team-up-for-ultimate-garage-art/

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top