General Motors are logo nou și anunță 30 de modele electrice

GM AutoExpert

General Motors a modificat logo-ul pe care l-a folosit timp de aproape 50 de ani și anunță un plan masiv de electrificare.

Gigantul american General Motors și-a prezentat noua identitate vizuală. Grupul are acum un nou logo, cu o grafică mai modernă care vine la pachet cu o nouă strategie ce implică lansarea a 30 de modele electrice până în anul 2025.

Campania de marketing a fost numită ”Everybody In” și anunță folosirea platformei Ultium pentru dezvoltarea a 30 de modele electrice noi. Un plan ambițios pentru compania care în acest moment are în ofertă un singur model electric, Chevrolet Bolt EV.

Totuși, GM a prezentat deja două noi modele electrice ce vor fi disponibil comercial în viitorul apropiat: noul GMC Hummer EV și Cadillac Lyriq.

”Sunt momente în istorie când totul se schimbă. Credem că ne aflăm într-un punct de cotitură în adoptarea vehiculelor electrice de către marea masă a populației. Mai mult ca niciodată, compania noastră are soluțiile, capacitate și tehnologia de a le oferi tuturor o mașină electrică. Noua identitate de brand și noua campanie reflectă asta”, a declarat Deborah Wahl, directorul departamentului global de marketing General Motors.

Via GM

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top